Sunt aici…

Deși aici e casa mea, aproape că îmi vine să bat la usă înainte să intru. Am plecat într-o zi și am uitat să mai vin. Stăteam departe, așteptând să pot să mă întorc, iar apoi, când  am putu să mă întorc, nu prea îmi mai aminteam drumul. După ce o vreme am tot rătăcit aiurea, ca din întâmplare am nimerit aici, dar liniștea era așa de mare că n-am știut ce să fac. Acum, când scriu, îmi imaginez o sala mare, goală și o liniste perfectă, ca de mormânt, iar literele astea pe care le înșir aici am impresia că scot un zgomot infernal. Am impresia că orice aș scrie și orice aș face o să tulbure liniștea așternută aici. Pe

Read More