Deși aici e casa mea, aproape că îmi vine să bat la usă înainte să intru. Am plecat într-o zi și am uitat să mai vin. Stăteam departe, așteptând să pot să mă întorc, iar apoi, când am putu să mă întorc, nu prea îmi mai aminteam drumul. După ce o vreme am tot rătăcit aiurea, ca din întâmplare am nimerit aici, dar liniștea era așa de mare că n-am știut ce să fac. Acum, când scriu, îmi imaginez o sala mare, goală și o liniste perfectă, ca de mormânt, iar literele astea pe care le înșir aici am impresia că scot un zgomot infernal. Am impresia că orice aș scrie și orice aș face o să tulbure liniștea așternută aici. Pe
A trecut săptămâna de vacanță. Am reușit să trăiesc în garsoniera mea din București timp de o săptămână aproape ca în vacanță. Chiar mai ceva 😀 Am reușit să nu pornesc calculatorul și nici televizorul. N-am ascultat nici muzică. Am reușit să nu vorbesc la telefon cu nimeni timp de o săptămână. Doar Cip mi-a scris în fiecare zi un sms, să știu că e bine…eu nu i-am raspuns decât cu bip… Am citit mult, cum cred că n-am citit niciodată. În 7 zile, 7 cărți. Fix câte o carte pe zi! Însemnările lui Georges Milesco (Neagu Djuvara), Dumnezeu mi-e broker (Christopher Buckley, John Tierney), Nesuferitele zile de luni (Arnon Grunberg), Trei femei (Stelian Țurlea), Cartea Mironei (Cella Serghi), Cișmigiu