Ile/ November 1, 2012/ Ganduri, Provocari/ 4 comments

Am stat strâmb și am judecat drept, m-am întors în pat de pe o parte pe alta, m-am tot frământat cum să scriu și mai ales cum să încep povestea asta care nu-i nicidecum o poveste, ci e 100% realitate. Până la urmă încep cum o fi mai mă explic pe parcurs.

Eu mă tund în ultimii ani, deobicei de două ori pe an, lăsând la o parte dățile în care piticii mei din cap îmi spun că trebuie să mă tund scurt. Scurt însemnând tăiat drept până la bărbie sau cam așa ceva. S-ar putea ca asta să se cheme bob, dar nu sunt convinsă.

Cum ziceam, mă tund de 2 ori pe an, în martie și în septembrie, de fiecare dată pe la început de lună. Anul ăsta n-am fost în țară la început de martie, iar la sfârșitul luni, când m-am intors am tot amânat tunsul. Am ajuns, nici nu mai știu când, parcă prin iunie sau cam așa.

Mă tund de 10 ani la aceiași tunzărie. (Tunzărie e acolo unde te duci să te tunzi, e clar, da? Cuvânt pe care are copyright frati-miu, Luca) Foarte rare au fost excepțiile când m-am tuns în altă parte. După ce m-am mutat de la ai mei am încercat să mă duc la o tunzărie foarte aproape de mine, adică chiar în blocul de alături, dar a fost o unică încercare. Am făcut șoc când am intrat acolo și erau numai babe și cele care tundeau și cele care erau cliente. Serios!! Mă întreb de ce naiba am stat. Mi-a fost jenă să plec, evident.

Așa deci, în iunie m-am dus să mă tund la tunzăria aia la care mă tund de 10 ani. M-am așezat frumos pe scaun și i-am zis doamnei (doamna care nu era nicidecum babă) să mă tundă tot așa, doar să-mi taie vârfurile cât să nu mai am fire despicate. M-a tuns, am plătit + bacșiș și am plecat. Am ajuns acasă la mine și ce să vezi când mă uitai la păr tot aveam fire despicate. Și nu că era unu în tot capul… M-am enervat și am vrut să mă întorc înapoi. Pâi bine mă nene, să dau banii să mă tunzi două degete și nici pe alea nu ești în stare să le tai? Desigur sunt și eu vinovată că nu m-am uitat când eram încă la tunzărie și sunt vinovată și că nu m-am întors până la urmă. Am rămas cu enervarea și cu gândul că nu mă mai întorc să mă tund acolo. Adevărul e că nu e prima dată când am fost nemulțumită, dar din comoditate tot acolo m-am dus.

Vine septembrie când vroiam să mă tund în scări. Iar nu eram în țară, zic lasă că mă tund când ne intoarcem la sfârșitul luni. Au trecut două săptămâni ca vântul și ca gândul, am fost ocupată până peste cap și nu am apucat să mă tund nici la tunzăria veche, nici la babele vecine. Am plecat iar la Paris. Aici mi se pare nu știu cum să dau cât ar trebui să dau ca să mă tundă, plus că nu mi-e prea clar cum aș fi reușit să mă înțeleg cu omu’ care m-ar fi tuns. Și atunci mi-a încolțit în cap ideea: bling, bling, ce-ar fi să mă tund eu singură.

Ei na, iote că m-am tuns! Pentru asta toată polologhia/introducerea asta enormă. Să ziceți merci că era să fie și mai lungă!

Da, deci am cumpărat o foarfecă de la un magazin de reduceri. Am dat pe ea 1,20 euro. Puteam să iau și de la supermarket cu 10-11 euro una numa bună de tuns, dar de ce să arunc atâția bani pentru un “one time thing”, că doar n-o să mă mai tund și a doua oară după ce oi face dezastru’ în capul meu prima oară.

Am mai studiat una, alta pe net, să văd cum se face și duminică seara am trecut la atac. Am vrut inițial să mă tund luni, după ce pleca Cip, dar am zis că-i mai safe să mai fie cineva de față. Așa că mi-am prins părul, desigur în trepte și am trecut la tăiat.

Acum n-am să vă explic cum am făcut-o deși aș putea să fac și asta la o adică, cert e că a ieșit ok. N-am găuri prin cap, n-am suvițe aiurea. Există niște trepte vizibile, deși ce-i drept aia cea mai scurtă ar trebui să fie un pic și mai scurtă. Am tăiat ceva păr, dar am tăiat cu simț de răspundere. Pot să umblu pe stradă fără probleme, oamenii nu fac șoc când mă văd, iar eu sunt mulțumită de rezultat.

Acum nu știu exact ce mă așteptam să iasă și mai ales ce naiba a fost în capul meu de m-am tuns singură, cert e că am scăpat cu bine. Mă gândesc să o mai fac și altă dată, deși clar mi se pare că-s nesănătoasă.

Poze să vă arăt ca să mă credeți nu am, dar poate rezolv în week-end.

Acum ce să vă mai zic, voi să nu încercați totuși asta acasă.

Sunt conștientă că povestea ar fi fost mult mai amuzantă dacă aș fi arătat horror, dar aia e, n-a fost să fie…

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

4 Comments

  1. Pai sa-ti fie de bine! Daca rezultatul e ok…e bine atunci :p

  2. Săru’mâna! Da, este! Să-ti fie și ție de bine! am văzut că și tu te-ai tuns 🙂

    1. Mersi :)! Da, m-am tuns acum vreo 2 saptamani…ma plictisisem cu el lung 🙂

      1. Eu m-am plictisit de el drept 🙂

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.