De fiecare dată când pot să spun că plec sunt un om măcar un pic mai fericit. Deci, iată, plec!
N-am fost lovită niciodată de un camion, dar corpul meu se simte acum ca și când ar fi fost lovit de un camion și nu a pățit nimic și trebuie să verifice dacă fiecare lucru e la locul lui și funcționează ok. Cel puțin ăsta e sentimentul meu… Sunt într-un fel de stare de șoc… E complicat… Pentru a câta oara constat că lucrurile nu dispar doar pentru că le ignor? Toate sunt la fel și mă pot preface o vreme că nu e așa, dar totuși e așa. E nașpa!
Trebuia să scriu de ceva vreme despre asta, dar nu am găsit timpul sau starea necesară. A venit totuși vremea să scriu. Acum ceva vreme am primit leapșa asta de la Larisa. Ea a scris ce ar face diferit dacă ar avea din nou 15 ani. M-am tot gândit și razgândit, am povestit cu prietenele mele despre asta și nu am reușit să îmi dau seama de ce aș face diferit dacă m-aș întoarce la 15 ani. După am citit ce spune de fapt leapșa și am văzut că ar trebui să scriu 3 lucruri pe care le-aș fi început din clasa a 9-a.
Am vrut să aleg pentru poza de azi o poza cu lalele. Pe cuvânt! Numai că nu am o poză cu lalele care să-mi placă și pe care să n-o fi pus încă pe blog, așa că am fost nevoită să renunț. M-am intors la zăpada și viscolul de afară. Uff! Zăpadă să fie…
Există în viața mea niște răni vi, niște puncte teribil de sensibile precum vânătaia mea de pe piciorul drept care nu are cum să-mi amintească decât despre vânătaia mea din suflet. Am o mare vânătaie pe suflet ce pare că nu se va vindeca vreodată. Singura mea soluție este să învăț să trăiesc cu ea și-am învățat cumva. Am învățat cumva ca măcar din când în când să uit, chiar dacă doar pentu câteva secunde. Știu că n-o să treacă niciodată. Sper doar să doară mai puțin. Sper doar ca peste ani și ani să mi se pare mai normală. N-aș fi crezut să doară așa de tare. Oricum nu ai cum să-ți imaginezi cu mintea cum e să ți
Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt un om dezordonat. De fapt profesoara mea de chimie din liceu zicea ca am o gandire foarte ordonata, deci poate nu-s dezordonata, poate doar traiesc in dezordine. 😀 Ah, sunt o dezordonata! Cel putin cam asta ar spune casa mea despre mine oricum as gandi in rest si oricum poate parea din exterior.
De îndată ce mi-am dat seama că 1 ianuarie anul ăsta nu e o dată perfectă pentru a începe lucruri, m-am gândit să sar la 12. 12 ianuarie 2012. Mă gândeam să scriu ceva de genul 12 rezoluții în 2012, dar adevărul e că nu m-am gândit la ele. Nu am de fapt nici o rezoluție. Sunt câteva lucruri pe care le vreau, dar le-am mai vrut și pâna acuma. So, nothig new! Cel mai nou lucru ar putea fi că sper ca anul viitor să am o listă noua de dorințe pentru că pe astea le-am îndeplinit.
Am ales pentru prima poză de anul acesta o poză cu un răsărit de soare… Sub ochii mei creștea și se-nălța… E adevărat că nu e un răsărit de soare la mare sau la munte, ci pe la o ieșire din București, tot un răsărit rămâne…
Am primit ceva vreme în urmă invitația să particip la concursul Cina la Cube Milano.
Bună dimineața! și La mulți ani 2012! m-am trezit să vă zic și eu după atâtea zile.