Ah! am devenit un om atât de plictisitor, de la fel, de fără sens. Sunt aici și sunt așa acum. Sigur că n-am vrut să sfârșesc așa, sigur că nu vreau să rămân așa, sigur, sigur… dar așa sunt! Acum și aici mi-am pierdut sensul, mi-am pierdut identitatea. Era să scriu că mi-a fost furată identitatea, dar nu este așa. Am lăsat-o să plece, puțin câte puțin… Acum am impresia că nu a mai rămas nimic… Am impresia că eu nu mai sunt eu, nu mă mai recunosc pe de-a-ntregul… De undeva de departe, dintr-o zare pare că îmi face cineva cu mâna, pare că aș fi eu, eu cea de demult, dar nu sunt sigură… S-ar putea până și
Ei bine, da, n-am reuşit să ajung în Vamă şi nu e ca şi când dacă ajung mâine sau poimâine sau peste o săptămână, o lună, un an o să fie la fel. Nu. N-am ajuns ieri şi asta e… Mi-aş dori să fiu un alt fel de om. Mi-aş dori să lupt mai mult pentru ce vreau, mi-aş dori să fiu un om mai absurd şi să depăşesc mai mult limitele şi prejudecăţile… Nu sunt… Mă aşteaptă o săptămână aglomerată şi apoi alta şi alta… Nu-mi plac neapărat săptămânile astea aglomerate, dar sunt cam tot ce am. Oricum nu fac nimic… Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu ce să fac. Ştiu doar ca săptămâna asta am multe de făcut
O data pe an taie omul porcul de Florii… Ce mai conteaza ca n-am ajuns in Vama? ata ete…
Nu ştiu exact ce am mai făcuut săptămâna asta, dar sunt tare obosită… Pentru săptămâna viitoare am nişte gânduri diferite…
Azi UPC-ul n-a fost în stare să ne dea internet şi televiziune prin cablu. Maine poate reuşeşte…. :))
Iar ne apropiem de 1 mai, iar vreau în Vama… Marea Neagră la Constanţa…
Am vrut eu sa scriu in seara asta, dar nu mai sunt in stare de nimic dupa 2 pahare de vin alb, creier pane, spanac cu mamaliguta si ochiuri si niste placinta cu mere si nuca si inghetata de vanilie. Iar am fost cu Cip la dentist, iar ne-am oprit la Casa roz si am facut prapad… De batut campii o sa-i bat alta data, cand am sa fiu mai odihnita…
Sunt bine, dar uneori tristă. Nu sunt în depresie, nu trec prin zilele mele cele mai negre. Dar iar mi-am adus aminte să mă întreb ce fac cu viaţa mea. Evident nu ştiu. Au trecut deja câteva luni şi din anul ăsta. Incredibil aş zice pentru că nu am făcut nimic. Tot nu ştiu ce am să fac, sau cum am să fac, sau dacă am să mai fac ceva vreodată.
Ei bine da, sunt obosită după un alt week-end frumos tare… Am făcut câteva poze frumoase cu cerul şi sper mâine să reuşesc să le pun pe blog… Până atunci visăm la caise… Noapte frumoasă…
Înainte şi după…
Zilele trecute, de fapt nopţile trecute, chiar într-un miez de noapte, pe la 1 şi ceva, decupam nişte cartoane şi mă întrebam la ce bun 4 ani de facultate. Chiar 7 ani, dacă mai adun şi ultimii 3 ani de facultate de psihologie. Da, la ce buni atâţia ani de facultate când am sfârşit prin a decupa cartoanele astea?! Mi s-a spus că e mai bine aşa decât să fac toata ziua copy-paste…
Da, domne, au început să-nverzească pomii și tare îmi mai place. În sfârșit vedem cu iese firul ierbii, cum au aparut primii muguri, cum au inflorit copaceii galbeni… Când am fost la Lyon, la ei venise deja primăvara, copacii toți erau deja înfloriți. N-am fost acolo să surprind chiar clipa de început. Îmi place acea primă secundă, secunda când nu e nimic și apoi apare primul mugur. Am ieșit miercuri dimineață afară după ploaie și pământul era reavăn, mirosea atât de tare a primăvară. Oh! Cât îmi mai placeee… și îmi mai plac copacii din fața bloc(g)ului pentru că încep pe rând să înfrunzească și pe nesimțite o să apară perdeaua verde care o să acopere blocurile urâte de vis-a-vis…