Entry for May 07, 2007
Stătea în cada plină de spumă şi se gândea la viaţa ei, ce trăise, când trăise şi mai ales cum trăise. Trecuse viaţa pe lângă ea. Cel puţin aşa i se părea in clipa aceea. Apa era din ce în ce mai fiartă şi simţea cum se înnabuşe. Vroia să se trezească dar era din ce în ce mai moleşita. Mirosea atât de placut, mirosea a crini, dar ea se gândea la crini ca la nişte flori ale morţii. Se întreba ce s-ar întampla daca ar murii înecată in cada plina de spumă, apa ar continua să curgă şi ar da pe afară. Nu era asta o soluţie bineînţeles, dar nu se putea oprii să nu se gandească la asta. Vroia să fie fericită şi se tot întreba cât de la îndemână poate fi. Nu ştia ce să facă, nu cum să fie fericită, nu ştia, nu mai ştia exact ce să facă acum, s-o ia la stânga sau la dreapta, in faţă sau să se întoarcă înapoi. Nu ştia nici ce reprezintă fiecare direcţie, care erau toate aceste opţiuni care o aşteptau. ….