Zilele astea mă tot gândesc cum să-mi organizez anul ce tocmai a început și mai ales cum să nu mai repet greșelile anului trecut. Să învăț ceva din bazaconiile pe care le-am făcut ca să nu trec prin viață ca proștii, neînvățând nimic din proprile-mi greșeli și repetându-le la infinit! Am exagerat un pic cu lucrurile de tot felul la sfârșitul anului trecut și mi-am dat seama că nu e bine, că trebuie să mă organizez altfel, că trebuie să-mi aranjez un pic altfel prioritățile și poate să mă iau mai puțin în serios atunci când situația o cere. Sigur că am în minte niște lucruri anume, dar nu-i momentul să le discut acum. O să vină și vremea asta