Mi-e atât de somn de parcă n-am dormit de o viață! În casă e frig, afară plouă. Magellan s-a întros pe aparatul de la cablu pe care l-a abandonat când au venit căldurile. Eu m-am întors la blogul pe care l-am abandonat când n-am mai avut timp de el. Iar mă gândesc să ma adun de pe drumuri și să-mi fac un plan. Să mă gândesc iar ce și cum să fac, sa mă organizez un pic. Când viața vine peste mine nu mai am timp să le fac pe toate, nu mai am nici energie. Adevărul e că mă simt vlăguită și ploaia asta nu mă ajută deloc. Singura mea certitudine este că totul e incert și mai trebuie
În mod periodic simt nevoia de singurătate. Deși trăiesc în societate, deși sunt sociabila măcar în parte, deși am destui prieteni cu care mă văd, din când în când simt nevoia acută de singurătate. Printr-un concurs de imprejurari s-a nimerit ca tocmai acum, cand am terminat facultatea sa raman o luna singura. Din luna asta am ales prima saptamana sa fiu si mai mult singura, sa ma izolez si mai mult de lume.
Mâine e azi şi eu în loc să dorm, stau şi îmi fac autocritica. Nu dorm la ora asta pentru că n-am apucat, pentru că în loc să fac tot felul de treburi la timpul lor, eu n-am făcut nimic. Ar fi trebuit să fac curat, ar fi trebuit să fac bagajul, ar fi trebuit poate să am şi un plan. Ştiu că am să le rezolv pe toate, ştiu că am să fac ce trebuie să fac şi am să las la o parte ce e mai puţin important măcar aparent. Sunt omul multitasking, jonglez cu toate. Asta fac eu, dar fac asta dintr-o mare necesitate. Am ajuns să fiu aşa de eficientă doar dintr-o foarte mare lene, doar
După toată agitaţia din ultimele săptămâni, acum s-a lăsat liniştea. Azi chiar n-am făcut nimic. N-aş putea spune că a fost bine, dar nici prea rău n-a fost. Trebuie să mă mai adun un pic ca după să mă odihnesc iar şi apoi să mă pregătesc de sesiune. Ultima sesiune. Nu mai aştept nimic. Nu am chef de nimic, iar în clipa asta mor de cald în casă. Nu ştiu cum şi de ce. Mă culc că iar m i-e somn, dar sper să nu mai visez apă. Am visat când am dormit pe la prânz că mergeam cu un tren pe nişte şine foarte înalte, deasupra unei ape. Putea să fie o mare, putea să fie un ocean. Nu
Mâine e ultima zi din februarie. Nu știu cum a fost pentru alții luna asta, dar mie nu mi-a placut deloc. Mare parte din timp am vegetat/hibernat. Sper că a fost doar o fază, sper ca am să-mi revin. Sper că primăvara nu mă va dezamagi. Îmi mai acord o șansă pentru că altceva nici nu am ce să fac. O sansă și încă o șansă și tot așa. Acum la șansa 237 vreau să reușesc. Ziceam de priorități, hai să le mai schimb o data. Hai că poate a 237-a schimbare o sa fie bună. Totul este un ciclu. Mai întâi sper, apoi încep, apoi îmi merge o perioadă bine, apoi renunț, apoi îmi vine să-mi tai venele. Apoi
Am luat o mica pauza de la agitatie si m-am mai odihnit. Am obosit un pic, dar imi revin treptat. Mai am nevoie si de zile mai linistite. E bine si asa. 🙂
Azi n-a fost o zi asa de buna. N-am baut cafea de dimineata si toata, toata ziua mi-a fost somn. Am si incercat la un moment dat sa dorm, dar nu prea mi-a iesit. Plus ca toata ziua m-a durut capul si a fost si cald rau. Nu-mi mai place! Ce?! Nimica!!! Nimica nu-mi mai place. Vreau sa dorm. Sa dorm mult, pana tarziu, sa nu mai am griji de nici un fel, sa nu mai fie nimica. Vreau sa dorm!!!