Mă apucai cu ceva vreme în urmă de treabă. Nu mai știu exact câtă vreme, căci nu mai sunt acasă unde număram săptămânile pe perete. Cât am fost pe acasă lucrurile au mers destul de bine și m-am ținut binișor departe de prostiile nocive. La Paris treaba e ceva mai grea. E mai greu să-mi fac de mâncare, e mai ușor să cad în păcat cu altele, totuși m-am descurcat mai bine decât alte dăți. Se putea și mai bine, nu zic nu, dar nu e cazul să mă plâng pentru că e cert că se putea și mai rău, știu eu bine. Azi am constatat că am ajuns la ultima gaură la curea, că nu mai am unde să
Cateodata uit, cateodata ma fac ca nu-mi mai aduc aminte. Cateodata imi ignor sentimentele si cateodata ma prabusesc. Cand reusesc sa merg mai departe fara sa cad sunt fericita. Sunt fericita ca pot sa merg inainte fara sa fi mers inapoi. Sa merg, asta e ce-mi dorec. Sa nu mai stau. Ufff. E complicat, normal ca e complicat. Cine a zis ca e usor?! Nu-i usor deloc… doar vreau…
Nu am avut chef sa ma trezesc de dimineata asa ca am dormit chiar mai mult decat ieri. Asa am rezolvat simplu dilema ce o aveam. Daca sa ma duc la film sau prin oras sau daca sa fac o tarta. Trebuie sa recunosc ca nu imi pare rau deloc de alegerea facuta. La film sigur am sa ajung intr-o dimineata zilele viitoare pentru ca vreau tare mult sa vad Medalia de onoare cu Victor Rebengiuc. Cat despre tarta ce sa zic, am facut-o in dupa-amiaza asta si astept maine sa fie mancata. I-am dedicat-o Gabrielei, fetita lui Cami, ce a venit astazi pe lume. Sa fie sanatoasa si norocoasa si fericita!! In alta ordine de idei, au trecut 2