Nu-i prima dată când mi-o spun, dar o mai spun o dată: să nu uiți niciodată oamenii cărora le-ai dat foarte mult și care n-au știut decât să-ți întoarcă spatele și să calce în picioare tot ce ai făcut tu, tot ce le-ai oferit tu și asta doar pentru că au putut! E marți! De dimineața mai spre prânz m-am gândit să scriu și n-am sțiut ce și acum sunt tristă, nervoasă, supărată! După ce am polemizat intens pe tema egoismului uman în general și mai apoi despre cum oamenii fac copii din egoism și tot din egoism nu fac copii, m-am mai enervat puțin că n-am știut ce altceva să fac!
Unsprezece ani în urmă ne cumpăram împreună cartea de franceză de clasa a 12-a pentru că ni se părea prea scumpă și prea inutilă să dăm amândouă banii pe ea. Franceza nu ne era dragă și nici nu ne părea interesantă. Zece ani în urmă tăiam cu foarfeca, filă cu filă, aceiași carte pentru ca fiecare din noi să ia câte o jumătate și totuși să nu ne mai fie folositoare niciuneia. Iată-ne acum, zece ani mai târziu, la Paris împreună! când ea locuiește în Tours, iar eu semi-locuiesc la Paris… Nici una din noi nu a știut și nici nu cred că a crezut asta…
Astăzi viața mi-a arătat că mai exista și surprize frumoase și ca uneori mai exista și cale de întoarcere. Frumos 🙂 Și vouă vă doresc o noapte frumoasa…