Peste fix o oră (de când scriu eu textul ăsta, nu de când o să-l public pe blog) avionul în care mă aflu o să aterizeze la Paris. Stau cu netbook-ul în brațe și căștile în urechi (ascultând Speranța Țapinarilor) pe scaunul de la geam și mă minunez de ce mi se întâmplă. Cine ar fi crezut? Nu mi-am imaginat nici în urmă cu 8 ani (împliniți ieri, nu azi cum credeam eu) când am acceptat invitația de la Cip să mergem împreună la o bere că o să rămânem împreună atâția ani. De ieri pâna azi nimic nu e surprinzător, dar dacă e să privesc în urmă cu 10 ani lucrurile n-au nici o legătură cu ce mi-am imaginat
E vineri noapte și nu aștept decât să treacă orele… să fie sâmbătă la început de seară… Da, sunt și eu un om ca toți oamenii, nu sunt o super-femeie, și uneori mi-e dor… foarte dor… și de data asta chiar am fost cuminte și-am stat și-am așteptat să treacă zilele… așteeeept doar cadoul meu de mâine… cât de mult îl aștept… :*:*:*
Ufff… că greu mai e să scrii când ești obosit de atâta bine… Un week-end minunat pe aici și pe colea, cu tot ce-i trebuie unui week-end ca să fie așa… Câteva poze mai jos, povești mai pe larg când am să am și timp… Noapte frumoasă…
Aseara eram tristă, iremediabil tristă, dar… dar e cineva pe lumea asta care mă iubește și care a reușit să mă scoată din boală :)) Două cântece care au ajutat…
Nu sunt un om care agreaza munca in echipa. Am impresia ca ma descurc de multe ori mai repede si mai bine de una singura. Si totusi, de cativa ani fac parte dintr-o echipa. O echipa in care n-am ajuns intamplator, o echipa din care mi-am dorit si inca imi mai doresc sa fac parte. Nu stiu ce si cum mi-am imaginat, nu mi-e clar cum functioneaza alte echipe, dar daca este sa ma intrebati pe mine suntem aproape o echipa perfecta. Nu zic ca nu avem scapari, nu zic ca functionam ca un mecanism de ceas elvetian, ca suntem perfecti, doar aproape perfecti. Nu stiu daca as fi putut gasi un alt om cu care lucrurile sa mearga asa
Love is in the air…