Azi, în ziua în care începea o nouă și frumoasă săptămână eu am dormit până mai târziu, că na, eram cam obosită. Chiar și Magellan a înteles asta și m-a lăsat să dorm liniștită. Nu știu exact ce aveam în plan sau nu, dar am făcut tot felul de lucruri. Nimic spectaculos, nimic nemaintâlnit, dar suficiente cât să îmi creeze o stare de bine că nu am dat-o în bară azi. Aștept cu nerăbdare ziua de sâmbătă și dacă iar dau în depresie urâtă înseamnă că ziua de sâmbătă a fost amânată. Aștept să scap și de licență. Nu că mă stresez cu ea sau ceva de genul, dar o simt acolo undeva, și e cam în coaste. Vreaaaau vară.
Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri și niciodată n-or să vie iară, căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară, povești și doine, ghicitori, eresuri… ce fruntea-mi de copil o-nseninară, abia-nţelese, pline de-nţelesuri… Stau în pat lângă un morman de chestii destul de inutile. Unele sunt de aruncat, unele de mutat în altă parte. Mi-e lene. Nu mi-e cald, poate doar un pic foame. Sunt un pic pleoștită fără motiv. Poate un pic melancolică. Am dat peste o hârtie de acum 5 ani, de după licență, pe care scriam că societatea asta ne pervertește. Cat de adevărat. Acum vreo 7-8 ani ziceam că sistemul e devină. Asta mi-a adus într-un fel un punct în plus la examenul de geometrie, deși
Câteodată nu ai de ales și trebuie să faci și ce nu iți place. Ideea asta mă scoate din minți. Sunt obosită, nu mai am chef și aș vrea să dorm și cu toate astea nu pot să mă culc. NU! trebuie să stau trează și să scriu la lucrarea de licență. N-am nici un chef, nu pricep mare lucru și nici nu mă interesează ce e acolo, dar trebuie să scriu. Pe principiul toată vara ai cântat, acuma joacă… M-am distrat când alții au muncit, acum muncesc când alții dorm! Mai sunt și unii care n-au muncit și acum dorm, ei or să muncească altădată, poate mai târziu, poate niciodată… Tristă viața…