Dacă tot am intrat două zile la rând pe blog, am băgat și eu de seamă că rămăsesem cu lalelele din primăvară. Adevărul e că aici, în vara asta caniculară 😀 , e mai frig ca primăvara în țară sau aproape. Nu mă plâng, e bine, mă simt în elementul meu! În schimb header-ul trebuia clar schimbat. Mi-am imaginat cu ochii minții cam cum aș vrea să arate și am purces la făcut poze. Două dintre cele cinci poze le aveam deja, așa că mi-a rămas să le fac pe celelalte 3. N-o să mă ascund după degete, îmi place mult ce a ieșit. Se putea un pic mai bine, dar e foarte bine și așa.
Însemnări ca de jurnal, scrise în diferite momente ale zilei. Verbele sunt la tot felul de timpuri și nu totdeauna sunt în concordanță de la un paragraf la altul… Prima zi. Am adormit frântă de oboseală pe la 1. Am lăsat un episod din Cougar Town să meargă pe televizor, dar am adormit mult înainte să se termine. Înainte să mă culc am închis aparatul de la cablu pentru a nu mai vedea dimineață când mă trezesc ceasul și am pus telefonul pe silent. M-am trezit când alarma telefonului suna. Am uitat s-o dezactivez și sună și pe silent. Era 7.30. Am oprit-o și m-am întors în pat să mai dorm, dar Magellan o auzise și începuse să miaune la