Summer 2015…

Summer 2015…

Dacă tot am intrat două zile la rând pe blog, am băgat și eu de seamă că rămăsesem cu lalelele din primăvară. Adevărul e că aici, în vara asta caniculară 😀 , e mai frig ca primăvara în țară sau aproape. Nu mă plâng, e bine, mă simt în elementul meu! În schimb header-ul trebuia clar schimbat. Mi-am imaginat cu ochii minții cam cum aș vrea să arate și am purces la făcut poze. Două dintre cele cinci poze le aveam deja, așa că mi-a rămas să le fac pe celelalte 3. N-o să mă ascund după degete, îmi place mult ce a ieșit. Se putea un pic mai bine, dar e foarte bine și așa.

Tabieturi…

Tabieturi…

Am ajuns ieri să-mi citesc cartea în ceainăria unde îmi place mai nouă să merg și mă gândeam ce-ar fi să fac asta în fiecare luni, așa ca un tabiet. Întrebarea care mi-a venit mai apoi în minte a fost dacă tineretul din ziua de azi (vaaaaai, ce expresie!) o fi știind ce-i ăla tabiet. Întotdeauna mi-am imaginat că tabieturile sunt ceva ale bătrânilor și acum mă gândesc că tare am mai îmbătrânit. E foarte posibil de fapt. Cine ar fi crezut că am să ajung eu să frecventez o ceainărie fără să fiu obligată, fără să mă ducă cineva cu forța?

M-am trezit cu chef de lene…

M-am trezit cu chef de lene. De fapt nu m-am trezit ci am fost smulsă cu violență din visare de soneria telefonului fix tocmai când mă uitam la tvr 2 deși nu sunt convinsă că mă uitam la televizor, s-ar putea să fi fost chiar acolo în platou prin spate. Să vă povestesc repede până nu uit că deja m-am uitat pe geam de când m-am trezit. Era blonda de la Bambi și zicea că o să cânte singură, că sor-sa se lasă de cântat că oricum ea nu a vrut să facă muzică si ea, adică blonda, era fericită că în sfârșit o să cânte singură.