Am vrut să aleg pentru poza de azi o poza cu lalele. Pe cuvânt! Numai că nu am o poză cu lalele care să-mi placă și pe care să n-o fi pus încă pe blog, așa că am fost nevoită să renunț. M-am intors la zăpada și viscolul de afară. Uff! Zăpadă să fie…
Există în viața mea niște răni vi, niște puncte teribil de sensibile precum vânătaia mea de pe piciorul drept care nu are cum să-mi amintească decât despre vânătaia mea din suflet. Am o mare vânătaie pe suflet ce pare că nu se va vindeca vreodată. Singura mea soluție este să învăț să trăiesc cu ea și-am învățat cumva. Am învățat cumva ca măcar din când în când să uit, chiar dacă doar pentu câteva secunde. Știu că n-o să treacă niciodată. Sper doar să doară mai puțin. Sper doar ca peste ani și ani să mi se pare mai normală. N-aș fi crezut să doară așa de tare. Oricum nu ai cum să-ți imaginezi cu mintea cum e să ți
Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt un om dezordonat. De fapt profesoara mea de chimie din liceu zicea ca am o gandire foarte ordonata, deci poate nu-s dezordonata, poate doar traiesc in dezordine. 😀 Ah, sunt o dezordonata! Cel putin cam asta ar spune casa mea despre mine oricum as gandi in rest si oricum poate parea din exterior.
De îndată ce mi-am dat seama că 1 ianuarie anul ăsta nu e o dată perfectă pentru a începe lucruri, m-am gândit să sar la 12. 12 ianuarie 2012. Mă gândeam să scriu ceva de genul 12 rezoluții în 2012, dar adevărul e că nu m-am gândit la ele. Nu am de fapt nici o rezoluție. Sunt câteva lucruri pe care le vreau, dar le-am mai vrut și pâna acuma. So, nothig new! Cel mai nou lucru ar putea fi că sper ca anul viitor să am o listă noua de dorințe pentru că pe astea le-am îndeplinit.
Am ales pentru prima poză de anul acesta o poză cu un răsărit de soare… Sub ochii mei creștea și se-nălța… E adevărat că nu e un răsărit de soare la mare sau la munte, ci pe la o ieșire din București, tot un răsărit rămâne…
Am primit ceva vreme în urmă invitația să particip la concursul Cina la Cube Milano.
Bună dimineața! și La mulți ani 2012! m-am trezit să vă zic și eu după atâtea zile.
Azi de dimineață m-am gândit să aleg la poza zilei o poză cu Magellan pentru că e un pic bolnav acum. Apoi mai târziu când tot făceam ordine prin casă m-am gândit să aleg o poză cu casa noastră de pe vremea când nici mobila nu fusese adusă. Și mai târziu când munceam la un cozonac și nu prea îmi ieșeau lucrurile așa cum trebuiau, m-am întrebat dacă să pun o poză cu un cozonac. Până la urmp am ales o poză de când abia împlinisem 20 de ani, când nu aveam motan, locuiam la ai mei și nu numai că nu știam să fac cozonac, dar nici aragazul nu știam să-l aprind. Au trecut anii peste mine. Mă întreb
Cum? Iar am dispărut? Da, da… așa e… M-am împotmolit în seara cu petrecere de la Passion4Cooking și nu am mai scris… Uff… N-am apucat să scriu nici despre petrecere… Da, deci m-am impotmolit și au venit sărbătorile peste mine și mai ales cozonacii. Nu mai am timp să meditez la viața mea, nu mai am timp să mă gândesc ce vicii am, ce obiceiuri proaste, ce să mai fac cu stima de sine… ce să mai fac în general, pentru că sunt prinsă cu altele. Sper că după 27 decembrie până la sfârșitul anului să găsesc timp să mă gândesc la anul viitor, deși nu știu exact la ce să mă gândesc. Nici să schimb poza de toamnă de
Se apropie vremea bilanțului de sfârșit de an. Parte din viața mea o trăiesc și pe Facebook… cam așa a arătat 2011 dacă e să țin cont de status-urile de acolo…
De aseara am inceput pregatirile pentru petrecere de azi 😀