Întotdeauna am avut o invidie, ba nu nu o invidie, că nu e cu ură și pismuire, o admirație, pentru oameni care fac lucruri, care își urmează vise. Nu e vorba de succesul lor, ci de curajul lor de a-și încerca visele. Eu mă simt ca vânzătorul de cristaluri din Alchimistul. Eu nu prea am curajul ăsta. Din când în când mă plâng de asta prietenilor mei iar ei îmi zic că nu-i așa, că am mai făcut și eu câteceva, că am de ce să fiu mândră și parcă au și ei dreptatea lor, dar mie nu mi se pare de ajuns. Poate mă judec prea aspru, poate am făcut câteceva. Cert este că mereu îmi ies în cale
La Paris plouă și e frig de parcă ar fi noiembrie… așa că mai bine îmi aduc aminte de vară… Când am făcut poza asta muream de sete și eram cam obosiți de atâta alergătură, dar tare frumos a fost la Balcik…
Ieri m-a durut capul de nici n-am prea știu de mine. Mai avea un pic și exploda. Azi a plouat torențial până mai adineauri când s-a hotărât să se oprească și a ieșit și soarele. Nu mai credeam, dar asta n-are nici o legătură cu soarele. El și-a văzut de viață. E totuși frig, dar nu știu de ce îmi place. Cumva, din motive aproape neștiute îmi revin. Aș face atât de multe, dar parcă toate se bulucesc deodată. Cum pe toate nu pot să le fac deodată mai degrabă nu fac nimic și chestia astamă cam enervează. Mă apuc de multe și nu termin nimic. Iar mă vorbesc de rău :))) Vai, ce urât!!! Deci nu, nu e bine!
Azi am avut o durere cumplită de cap, degeaba am mâncat paste :)) Toamna asta nu mă iartă deloc, da’ lasă că-i arăt eu ei!!
Altă dumincă, alt castel… De data asta Château de Fontainebleau pe care eu l-am mai vizitat și în urmă cu doi ani, în prima mea vizită la Paris…
Mai multe poze altă dată…
Am primit acum o groază de vreme o leapșă de care nu m-am ocupat nici până în ziua de azi căci sunt o varză cu carne stricată, mai ales în ultimul timp. Totuși n-am îmbătrânit chiar așa de rău încât să uit de ea și îmi macină creierii acest task neîndeplinit. Fie vorba doar între noi, mai am o leapșă pe care n-am executat-o, dar sper că o s-o rezolv și pe aia într-o zi cu și mai multe accese de conștiință. Deci purced la treabă… 1.Postezi imaginea Liebster Blog Award 2. Apoi sa spui 11 lucruri despre tine. 3. Sa raspunzi la intrebarile adresate de cel care te-a nominalizat dupa care sa formulezi un set nou de 11 intrebări. 4.
Zilele astea n-am făcut decât să citesc în parc, să beau multă cafea și să aștept să-mi treacă depresia… 🙂
E toamnă și mi-e dragă toamna și m-a apucat depresia pe care m-am ținut bine să n-o accept. Am trăit o vreme ca și cum ea n-ar exista și acum îmi bate la ușă, în geamuri, și îmi zice sunt aici!! Nu poți să mă ignori la nesfârșit! Și eu chiar nu pot! A naibii ea depresie, cum mă face pe mine din vorbe! Nu am chef nici azi cum n-am avut chef nici ieri. Afară e cald, mai cald ca în vară, nu vara din țară, vara de aici. Ieri a fost înnorat și am crezut că d-asta n-am chef. Azi e cald ca vara și miroase a toamnă sub castanii din parc. Cad frunzele, dar tot e cald…
Dacă toamna e un început, iar septembrie e începutul toamnei, azi , care a fost începutul săptămânii, e un fel de început al începutului de început 😀 doar că eu nu m-am trezit cu chef azi. De fapt nu m-am trezit cu nici un chef și mai apoi a fost așa o zi înnorată… Poate săptămâna viitoare e un început mai bun…
Am avut azi o duminică tare frumoasă de toamnă cu tort de clătite de ieri și o plimbare la Château de Malmaison…