Am reușit azi să fac două din lucrurile pe care le tot amânam. Nu că ar fi vreo mare filosofie, nu că erau niște lucruri importante, nu, dar am reușit, ceea ce e important oricât de stupid ar fi. M-am umplut de o stare de bine. Probabil aș face mai multe, dar azi e sărbătoare. Chiar și așa aș putea face lucruri, dar aștept să mai treacă zilele. Nu-i bine, dar aia e. Citesc despre cum să fac să nu mai amân lucruri, să fac ceea ce trebuie chiar dacă nu-mi prea place și tot așa. Lupt! Asta fac! Lupt cu mine și cu toate prostiile din capul meu! E frumos să mai ai câteodată energie, mie îmi cam lipsește.
Nu știu cum să-mi schimb viața, nu știu cum să fac dintr-o dorință sau un vis o realitate. Nu toate dorințele sau visele sunt atât de greu de îndeplinit. Dar îmi lipsește resortul ăla care să mă facă să le îndeplinesc. Nu știu de ce. Uneori mă gândesc că nu îmi doresc suficient de tare lucrurile alea. Alteori mă gândesc că nu sunt în stare să muncesc ca să le realizez și atunci tot la dorit mă întorc, pentru că dacă mi le-aș dori suficient de tare, aș munci să le îndeplinesc. Nu-s chiar așa de greu de făcut, de ce nu le fac? Nu pot să pricep! Și până la urmă dacă nu mi le doresc atât de tare,
De fiecare dată când mă enervez și nu am cui sau unde să-mi strig enervarea îmi aduc aminte de blog. După îmi aduc aminte că sunt niște oameni care îmi citesc blogul și că s-ar putea să nu fie cel mai bun loc de urlat. Apoi îmi aduc aminte că am lăsat blogul cam în paragină și nu prea îl mai citește nimeni, deci pot să urlu cât vreau. Până la urmă renunț la scris și de cele mai multe ori rămân doar cu urletul interior. M-am enervat!
A fost ziua mea, am îmbătrânit cică. Nu simt o zi din cele care au trecut de când am împlinit 29 de ani. Mă gândeam la un moment dat să și reușesc să-mi organizez ceva mai bine viața, nu doar să încerc. Deocamdată am început cu o pauză, pentru că așa am învățat că trebuie făcut.
Am deschis pagina blogului și azi sunt decisă să scriu. N-am mai scris de o căruță de timp. Nu știu de ce. Nu am un motiv anume. Nu am mai avut chef, nu am știut ce să scriu, nu știu exact. Probabil toate. Nu am găsit nimic interesant de spus. Nu am mai avut chef să mă plâng de prea frig sau prea cald, nu am avut chef să mai scriu cât de mult îmi place primăvara și nici să mai aleg poze cu flori din când în când. Ce caut eu în viața mea? mă mai întreb din când în când. Mă și enervez uneori, dar nu prea des. Vreau să mă apuc să învăț lucruri, dar deocamdată am
În sfârșit este 1 martie și teoretic primăvară! Nu e și în realitate căci e frig și urât, dar eu am primit lalele, m-am îmbrăcat în fustă și mă prefac că viața e frumoasă chiar dacă acum nu pare că e chiar așa.
Vroiam să citesc mai mult decât să scriu, dar sunt obilgată să scriu nu să citesc. E frig la Paris. Aproape că aș fi tentată să zic că e foarte frig. Nu știu de ce aici deși gradele nu-s așa de puține, par totuși mult mai puține. Acum vreo două dimineți deși temperatura era de 1-2 grade se simțeau de fapt -8. La știrile de dimineața la care ne uităm noi spun deobicei minima și maxima. În ziua aia au ținut să ne spună să nu cumva să credem temperatura aia pe care ne-o zic ei că-i minimă că de fapt se simt ca și cum am fi la Polul Nord. Sigur că exagerarea îmi aparține, ei au zis doar
Azi e luni… ziua în care niciodată nu mănânc dimineața și îmi beau cafeaua mare la Starbucks după ce mănânc de prânz cu Cip… e ziua în care fac mereu ordine și doar un pic de curățenie ca după asta să facă curat menajera hotelului… ziua în care mereu îmi zic că trebuie să ajung la piscină măcar săptămâna asta și niciodată nu ajung… ziua în care fac cumpărăturile pentru toată săptămâna și uneori cumpăr 10 kg de fructe…
Mă apucasem să scriu și mă plângeam de o groază de lucruri, apoi mi-am dat seama că nu se cade să fac asta lângă frumusețea de poză de alături. Desigur aș fi putut schimba poza, dar o poză urâtă n-am așa că am lăsat poza și mă gândesc să scriu lucruri mai vesele sau măcar nu așa plânâgăcioase. Nu sunt bine, dar o să fiu. Nu așa se întâmplă întotdeauna? Doar că e greu cănd nu sunt bine și nu mă obișnuiesc niciodată cu asta. Ar trebui. În altă ordine de idei mi s-a făcut tare dor de scris. Am avut o perioadă când scriam în fiecare duminică în locul meu preferat cu o cafea în față și un muffin