Iar zapada?!

Pentru că am cerut atâta timp o rază de soare și fix în ziua în care a venit eu nu m-am trezit, se pare ca am fost pedesita și mi-a fost trimisă multă, multă zapadă să mă mai satur să cer soare altadată și eu sa nu-l apreciez 😀 Normal ca planurile mi-au fost date peste cap, dar m-am descurcat și eu cum am putut în condițiile astea vitrege. 🙂 Am găsit poza asta, macar să mai îndulcesc un pic situația asta rea :)) și am mai îndulcit-o și aici.

M-am speriat…

De o săptămână tot aștept să apară soarele și azi, când a apărut, eu m-am trezit la 12. Tocmai azi cănd vroiam să fac atâtea lucruri. Acum să spun drept, nu e chiar o întâmplare că m-am trezit așa târziu. M-am culcat pe la 12.30 iar la 2 fără 10 m-am trezit cu niște dureri inrozitoare. Mă durea burta într-un fel dubios, cum nu mi s-a mai întâmplat până acuma. Mă dureau și rinichii. Inima îmi bătea tare. M-am speriat rău!! Aveam și o ușoară stare de vomă. Cred că n-am fost în viața mea așa de speriată. Habar n-aveam ce să fac, habar n-aveam de la ce mă simt așa. Aș fi putut să cred că n-a fost decât

Read More

Planuri…

Ora e târzie, deci e timpul să scriu pe blog. N-am avut o săptămână prea grozavă. Asta ca să nu zic că a fost chiar rea. Am vegetat destul de mult. N-am facut mare lucru, iar tot ce am facut, au fost mai mult prostii. Mai nimic din ce trebuia. Din ce e bine. N-am fost depresivă, n-am fost supărată, doar lipsită total de chef. Aveam în minte mai devreme gânduri pe care vroiam să le scriu și erau haioase. Între timp mi s-a facut mai somn și nu le mai știu 😀 Vroiam să fac planuri după ce scriam pe blog, dar nu sunt convinsă că o să mai fiu capabilă. Poate e mai bine doar să dorm și

Read More

Credeti ca…

Credeți că o inghețata de fructe de pădure si una de vișine pot face să apară soarele mâine dimineață?! Probabil că nu, dar eu măcar am încercat…

Frumos…

Astăzi viața mi-a arătat că mai exista și surprize frumoase și ca uneori mai exista și cale de întoarcere. Frumos 🙂 Și vouă vă doresc o noapte frumoasa…

Obosita…

Once again, I don’t know what the fuck it’s wrong with me… Nu, n-am să mă apuc să scriu blog în engleză, nu e stilul meu… :)) Dar e adevărat, nu știu ce naiba e cu mine. Aș fi zis că sunt complet lipsită de energie, dar nu-i chiar așa. Oricum sunt destul de vlaguită. Probabil de la faptul că nu fac nimica. Paradoxul acesta care ma reprezintă de la o vreme… Cu cât fac mai puține, cu atât sunt mai obosită. Mă enervează teribil vremea de afară. Îmi omoară toate, toate micile speranțe. Marile speranțe am eu grija să le omor. Ehe he… Viața asta… De mâine în 3 luni împlinesc 27 de ani și tare mi-e teamă că

Read More

Cum mi-am petrecut…

Nu știu cum mi-aș petrece sfârșitul lumii, dar știu cum am petrecut de Valentine’s Day. Nu că nu cred în iubire (abia ce am împlinit 7 ani de relație), dar nu cred în modul ăsta de a sărbătorii iubirea. De când mă stiu si de când se sărbătorește la noi ziua asta, singurul lucru special pe care l-am facut a fost să sărbatoresc în niște ani, nu in prea multi, Anti-Valentine’s Day. Am mai vrut să fac ceva special acum mulți ani, să mă casătoresc pentru o zi cu o prietena. Bine că n-am facut-o pentru că relația aia n-a mers. În ziua de azi nu ne mai vorbim, nu că ne-am certat, dar cam așa e… Revenind la oaia

Read More

Gata si pe ziua de azi…

Nu mai pun si azi poze cu mancare ca am scris reteta pe Papa la Ile :)) Sunt incredibil de obosita si de data asta chiar am motive. Am domit foarte putin noaptea trecuta si destul de dimineata am ajuns si la sala. Am inceput abonamentul cu numarul doi. N-am eusit sa imi indeplinesc planul cu primul abonament, speram sa ajung si mai mult la sala, dar oricum am ajuns mai mult decat am ajuns vreodata intr-o luna la sala. Nu stiu cum o sa fie luna asta, abonamentul asta, dar am sa aflu. Am sa si incerc sa fac sa fie si mai bine. Acum ma culc si abia astept seara de maine…

Azi am fost trista…

Am fost trista azi. Nu cu un motiv anume. Tot cele vechi ma fac sa sufar. Dupa o vreme am obosit de la atata tristete si am inceput sa ma fac ca uit de toate. Am facut atunci niste biscuit cu nuca si cacao. Mai tarziu am pus si de-o pizza. N-am mai facut asa ceva niciodata si sunt tare mandra de ce a iesit la final. Am reusit acum, in miez de noapte sa pregatesc si sa pun la frigider si blatul pentru o prajitura cu mere. Prajitura am s-o impart in doua si am s-o duc sambata si duminica in vizita. Daca am sa mai am energie, maine dimineata mai fac repede si niste croissante cu ciocolata ca

Read More