Am tăiat cu creta pe perete prima zi din februarie și am numărat 5 kg mai puțin la începutul săptămâni 4. Părea o zi frumoasă azi, dar doar am lenevit până seara târziu când am încercat să fac macarons și de fapt mi-au cam ieșit bezele. N-am înțeles exact care e treaba cu codul roșu pentru că n-am mai deschis televizorul de multă vreme și pe net n-am găsit ceva scurt și la obiect de citit. Sper doar să reușesc să fug de sub zăpada asta. Nu știu de ce, dar mi se pare mai greu ca niciodată să înteracționez cu ea. Cred că încep să îmbătrânesc :)) Noapte frumoasă…
De fiecare dată când pot să spun că plec sunt un om măcar un pic mai fericit. Deci, iată, plec!
N-am fost lovită niciodată de un camion, dar corpul meu se simte acum ca și când ar fi fost lovit de un camion și nu a pățit nimic și trebuie să verifice dacă fiecare lucru e la locul lui și funcționează ok. Cel puțin ăsta e sentimentul meu… Sunt într-un fel de stare de șoc… E complicat… Pentru a câta oara constat că lucrurile nu dispar doar pentru că le ignor? Toate sunt la fel și mă pot preface o vreme că nu e așa, dar totuși e așa. E nașpa!
Trebuia să scriu de ceva vreme despre asta, dar nu am găsit timpul sau starea necesară. A venit totuși vremea să scriu. Acum ceva vreme am primit leapșa asta de la Larisa. Ea a scris ce ar face diferit dacă ar avea din nou 15 ani. M-am tot gândit și razgândit, am povestit cu prietenele mele despre asta și nu am reușit să îmi dau seama de ce aș face diferit dacă m-aș întoarce la 15 ani. După am citit ce spune de fapt leapșa și am văzut că ar trebui să scriu 3 lucruri pe care le-aș fi început din clasa a 9-a.
Există în viața mea niște răni vi, niște puncte teribil de sensibile precum vânătaia mea de pe piciorul drept care nu are cum să-mi amintească decât despre vânătaia mea din suflet. Am o mare vânătaie pe suflet ce pare că nu se va vindeca vreodată. Singura mea soluție este să învăț să trăiesc cu ea și-am învățat cumva. Am învățat cumva ca măcar din când în când să uit, chiar dacă doar pentu câteva secunde. Știu că n-o să treacă niciodată. Sper doar să doară mai puțin. Sper doar ca peste ani și ani să mi se pare mai normală. N-aș fi crezut să doară așa de tare. Oricum nu ai cum să-ți imaginezi cu mintea cum e să ți
Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt un om dezordonat. De fapt profesoara mea de chimie din liceu zicea ca am o gandire foarte ordonata, deci poate nu-s dezordonata, poate doar traiesc in dezordine. 😀 Ah, sunt o dezordonata! Cel putin cam asta ar spune casa mea despre mine oricum as gandi in rest si oricum poate parea din exterior.
De îndată ce mi-am dat seama că 1 ianuarie anul ăsta nu e o dată perfectă pentru a începe lucruri, m-am gândit să sar la 12. 12 ianuarie 2012. Mă gândeam să scriu ceva de genul 12 rezoluții în 2012, dar adevărul e că nu m-am gândit la ele. Nu am de fapt nici o rezoluție. Sunt câteva lucruri pe care le vreau, dar le-am mai vrut și pâna acuma. So, nothig new! Cel mai nou lucru ar putea fi că sper ca anul viitor să am o listă noua de dorințe pentru că pe astea le-am îndeplinit.
Am primit ceva vreme în urmă invitația să particip la concursul Cina la Cube Milano.
Bună dimineața! și La mulți ani 2012! m-am trezit să vă zic și eu după atâtea zile.
Cum? Iar am dispărut? Da, da… așa e… M-am împotmolit în seara cu petrecere de la Passion4Cooking și nu am mai scris… Uff… N-am apucat să scriu nici despre petrecere… Da, deci m-am impotmolit și au venit sărbătorile peste mine și mai ales cozonacii. Nu mai am timp să meditez la viața mea, nu mai am timp să mă gândesc ce vicii am, ce obiceiuri proaste, ce să mai fac cu stima de sine… ce să mai fac în general, pentru că sunt prinsă cu altele. Sper că după 27 decembrie până la sfârșitul anului să găsesc timp să mă gândesc la anul viitor, deși nu știu exact la ce să mă gândesc. Nici să schimb poza de toamnă de
Se apropie vremea bilanțului de sfârșit de an. Parte din viața mea o trăiesc și pe Facebook… cam așa a arătat 2011 dacă e să țin cont de status-urile de acolo…