Nu știu cum mi-aș petrece sfârșitul lumii, dar știu cum am petrecut de Valentine’s Day. Nu că nu cred în iubire (abia ce am împlinit 7 ani de relație), dar nu cred în modul ăsta de a sărbătorii iubirea. De când mă stiu si de când se sărbătorește la noi ziua asta, singurul lucru special pe care l-am facut a fost să sărbatoresc în niște ani, nu in prea multi, Anti-Valentine’s Day. Am mai vrut să fac ceva special acum mulți ani, să mă casătoresc pentru o zi cu o prietena. Bine că n-am facut-o pentru că relația aia n-a mers. În ziua de azi nu ne mai vorbim, nu că ne-am certat, dar cam așa e… Revenind la oaia
Asa de fericita am fost azi ca a fost frig. Astept doar sa fie frig cu soare… e mai vesel asa 🙂
In loc de final Muzica: Mircea Baniciu Versuri: Dan Verona Au sosit iubito zorii iar la scara Nici nu stiu cand noaptea a plecat din stal Sa lasam deci basmul si pe maine seara Nu e nici o graba sa-i dam de final Risipind cu ploapa dunga de-ntristare Vino la fereastra sa-mi fii cer senin Dimineata iata tremurand apare Ca un pusti cu sanul de cirese plin
Dupa ani si ani de zile, nu stiu cum, total intamplator, mi-am adus aminte poezia asta. Cei din generatia mea poate si-o aduc aminte de la inceputul manualului de Cultura Civica dintr-a 7-a. Nu stiu daca acum mai exista atat poezia in manual, cat si materia in programa :)) Ce m-a fermecat atunci la poezia asta nu este promisiunea de la final de a ajunge OM, ci mai degraba parcursul… Daca-ti ramane mintea cand cei din jur si-o pierd si, fiindca o ai, te-apasa sub vorbe care dor; Daca mai crezi in tine cand altii nu mai cred si-i ierti si nu te superi de indoiala lor; Daca de asteptare nu ostenesti nicicand, nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul
Anul trecut nu am reusit sa ajung nici la Gala Om Bun din primavara, nici la Festivalul Om Bun din iarna si nici macar la Maratonul de Folk din septembrie, asa ca anul acesta trebuia neaparat sa ajung la OM BUN. Sala nu a fost plina ochi, dar destul de plina si asa a ramas pana tarziu in noapte dupa ora 12 cand s-a terminat spectacolul si cand nu se mai putea ajunge acasa decat cu taxiul.
Aştept primul vânt să mă aducă acasă Am obosit şi nu mai cred în minuni Dincolo de deşert nu există vreo oază Oamenii cu măşti, n-au fost – nu vor fi buni Şi merg şi merg pe drumul ăsta sinuos Cu o inimă-n flăcări, şi-o privire de gheaţă Răni anesteziate de un chip frumos Undeva nu aud vreun cântec să mă scoată
Exista o sumedenie de prostii despre care scriu si tot scriu, dar nu reusesc mereu sa scriu despre lucrurile faine. Am reusit sa ajung sambata seara in Club A, la Anti-Valentine’s Day – Concert Tapianriiiiiiii!!! Cand eram in facultate mi-am facut destul timp veacul in Club A si, desi imi era tare drag locul, am renuntat dupa facultate sa mai merg acolo… Motivele sunt multiple si foarte diverese… Ultima data am fost acolo de Valentine’s Day in 2007, tot la un concert Tapinarii.
Am dormit o noapte intr-un pat de copil Si-am visat cum rasar flori de foc pe campii, Iar prin ochi de parninti, Se-adunau lacrimi fierbinti. Se facea ca alerg fara noima, pe-un drum Si din stele curgeau mari fuioare de scrum, Iar pamantul stinghier , Nu-si gasea vadul zilei pe cer.
Au trecut ani multi la numar, daca nu ma insel vreo 13, de cand s-a lansat filmul Titanic. Toata lumea murea sa-l vada, colegele mele de clasa (eram in clasa a 8-a pe atunci) l-au vazut de 5, 6 ori numai la cinema. Caietul meu de amintiri dintr-a 8-a e plin de Kate & Leo, Rose & Jack in nesfarsite inimioare…Se zicea ca ai nevoie de multe pachete de servetele la cat o sa plangi la filmul asta. Tot spiritul asta de turma din jurul lui, m-a impiedicat sa ma duc sa il vad pe ecrane si am refuzat constant sa-l vad chiar daca s-a dat la televizor de atunci incoace de zeci de ori.
….si originalul si parodia…