From zero to artisane…
Mă gândisem să scriu despre altceva azi, dar facebook-ul mi-a amintit că anul trecut pe vremea asta încercam prima dată prăjiturile de la Artisane, o ”cofetărie” franțuzească (îi spun așa, deși e mai mult decât atât, dar nu știu exact cum să o denumesc) recent deschisă în Liverpool.
Aflasem la început de martie, tot de pe facebook, că se va deschide locul ăsta care aproape îmi părea incredibil. Incredibil pentru că avea niște prăjituri foarte arătoase, pentru că croissantele păreau ireal de perfecte, pentru că pâinea îți venea să o mănânci prin monitor. Părea așa un fel de colt de Paris în Liverpool, sau mă rog, un colț franțuzesc. Cum eu nu mă dau în vânt după Victoria Sponge Cake și alte torturi englezesți care se găsesc pe toate drumurile și în toate tea room-urile, am fost foarte încântată măcar să văd așa ceva. Să lucrez acolo îmi părea un vis mult prea frumos, care nu credeam că o să fie niciodată mai mult.
Prima dată când am încercat prăjiturile am avut surpriza plăcută să constat că par a fi the real deal! Nu doar arătau mortal, dar chiar erau foarte, foarte bune și nu aveai impresia că mânânci prăjituri făcute cu cremă la plic. O dată în plus mi-am zis că ar fi o nebunie să lucrez în loculă ăsta și am continuat să visez fără să fac nimic. (ca deobicei)
Au mai trecut niște luni și am aplicat prima dată la un job în țara asta, un job care nu era ce îmi doream defel și care mai cerea și experiență pe care eu nu o aveam. Am scris un mail pentru că CV nu aveam și am explicat ce e cu mine. M-au chemat la interviu și ca să nu mă duc cu mâna goală am făcut un mini tort. M-au plăcut din prima. Nu mi-au zis că jobul e ca și al meu, mi-au zis că mai au niște interviuri, dar totuși până seara s-au hotărât: voiau să mă angajeze. Precum am zis, jobul nu era ce voiam și la interviu am aflat că e chiar mai rău decât îmi imaginam, dar îmi promiteau că peste vreo 6 luni am să decorez torturi și până atunci aveam timp să mai învăț câte ceva despre asta.
Am acceptat pentru că nu aveam nicio experiență, pentru că locul era și el la început de drum (că mine) și asta mi-a plăcut și am mai acceptat și pentru că era în centru. S-a dovedit că deși eram singura din cei 3 care munceam în bucătărie care nu aveam experiență, eram totuși cea mai bună. S-a dovedit că ceilalți 2 au dispărut destul de rapid din peisaj și practic am rămas să duc singură munca (au găsit totuși pe cineva să îmi țină locul în zilele libere). S-a mai dovedit și că e foarte nasol să știi ce și cum să faci, dar patronul, un fel de Gigi Becali, să știe el mai bine. Și s-a mai dovedit că nu pot accepta chiar orice și mi s-a făcut lehamite și am plecat după aproape 5 luni, înainte să ajung să decorez torturi.
Jobul ăsta nu mi-a adus experiență concretă în ceea ce voiam eu să fac, adică prăjituri, dar mi-a adus ceva totuși de trecut într-un CV, plus ceva încredere în mine și incredere că m-as putea înțelege decent cu niște oameni în engleză. Mi-a dat încrederea pe care cu un an în urmă nu o aveam să pot să aplic la un job la Artisane.
Soarta a făcut ca Artisane să vrea să mai deschidă un shop tocmai când îmi căutam eu iar de muncă. Am scris iarăși un mail explicativ și am sperat că măcar am să fiu chemată la un interviu. Au trecut 4 săptămâni și nici măcar un semn că mailul a ajuns undeva nu am primit.
Într-o vineri seara ce nu prevestea nimic măreț în viața mea, a sunat telefonul. Vă spun sincer că în primă fază l-am și ignorat. Cine să mă caute pe mine la ora aia? S-a dovedit că erau unul din patronii de la Artisane, voia să vin luni la interviu. Am dormit puțin de vineri seara până luni dimineața pentru că mintea mea nu se putea opri din căutat cea mai bună idee de tort pe care să-l duc la interviu.
Nu știu câți candidați au mai avut pe post, dar iată-mă că lucrez la ei și da, chiar fac the real deal, nu prăjituri cu cremă de la plic.
Așa a început complicata mea viață de artizan…
E cu va urma…
Super! Bravo! Felicitari si spor la treaba!!😘
Mulțumesc! :*