Tabieturi…

Ile/ January 7, 2014/ Ganduri/ 1 comments

Am ajuns ieri să-mi citesc cartea în ceainăria unde îmi place mai nouă să merg și mă gândeam ce-ar fi să fac asta în fiecare luni, așa ca un tabiet. Întrebarea care mi-a venit mai apoi în minte a fost dacă tineretul din ziua de azi (vaaaaai, ce expresie!) o fi știind ce-i ăla tabiet. Întotdeauna mi-am imaginat că tabieturile sunt ceva ale bătrânilor și acum mă gândesc că tare am mai îmbătrânit. E foarte posibil de fapt. Cine ar fi crezut că am să ajung eu să frecventez o ceainărie fără să fiu obligată, fără să mă ducă cineva cu forța?

Oamenii se mai schimbă, lucrul ăsta este cert! De fapt ceea ce mă atrage acolo ca un magnet nu e atât ceaiul, ci locul și ideea de a merge într-un astfel de loc. Mi se pare că sunt în altă lume acolo și cum o parte a personalității mele nu se regăsește mereu în lumea prezentă, retragerea într-o astfel de lume este încântătoare chiar dacă uneori îmi iau și laptoul cu mine.

Ideea de a avea tabieturi mi se are so old fashioned, dar pe de altă parte mi se pare că poate fi, măcar din când în când, încântător!

TABIÉT, (2) tabieturi, s. n. Plăcere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. ◊ Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] — Din tc. tabῑat. 

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”550″ color=”dark” code=”html5″ ]