Mai mult decât nimic…
Târziu în noapte sau dimineață devreme. Nu știu exact unde sunt și sunt cumva pierdută. Sunt aici în fața unei pagini virtuale încă nescrisă și mă întreb ușor retoric (deși nu mi-e clar dacă există așa ceva) cu ce s-o mai umplu. Mi se pare greu să mai scriu de la o vreme pentru că îmi lipsesc și ideile și gândurile și tot. De fapt nu-mi lipsește nimic. Cel mult curajul de a așterne lucrurile cumva. Caut de luni bune o zi pentru mine și dacă nu-i timp pentru o zi măcar pentru câteva ore. Nimic! Nu am găsit nimic! Nici o zi, nici câteva ore, aproape că nu găsesc clipe și dacă sunt clipe nu sunt destule și se pierd inevitabil și se pierd nefolosite și triste pentru că, cum ar putea fi altfel decât triste? Tristețe simt cumva nedefinit deși încă mai sper, încă mai cred, încă știu cumva înlăuntrul meu că mai pot! Niciodată nu e prea târziu și, oricât de puțin, continui totuși să lupt. Știu că nu pare așa, știu că unii ar zice că se poate mai mult și mai bine, dar eu vă zic că e destul și așa decât ștreangul sau cine știe ce pastilă. Mai bine așa, încet, prea încet pentru alții, decât deloc pentru mine. Sunt pe drum și oricât de încet pare că mă mișc, sunt totuși aici! Simpla mea prezență și existență e mai mult decât nimic, e mai mult decât degeaba!
[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]