Daaaaaa! Home, sweet home! Am ajuns acasă în anul în care am fost cel mai mult plecată. Mai durează până ”acasă” o să fie altundeva. Eu oricum mă adaptez așa de repede și acasă e oriunde sunt. De curând am avut revelația că de fapt ”acasă” e acolo unde am condimente. Nu știu cum să explic foarte clar asta. Adică atunci când am venit pentru prima dată la Paris n-am avut condimente cu mine și nici nu mi-am cumpărat de aici, căci în 12 zile cât am stat atunci am zis că pot să trăiesc și fără condimente.
Ultima seară la Paris în anul în care am locuit aici împreună un pic mai mult decât în țară… Pentru că ne place de noi!
E luni și mai e puțin până ajungem acasă! Așa pe ultima sută de metri abia aștept! Îmi place de mine câteodată când nu văd parte goală a paharului, ci doar pe cea plină chiar dacă paharul poate e chiar gol de-a binelea. So what, who cares? :)) Sunt invadată de o stare de bine deși nu știu exact ce am făcut. Poate pentru că am mâncat mai devreme niște paste cu spanac și ricotta si somon! (nu făcute de mine) Cred că de multe ori mâncarea mă bine dispune 🙂 Sau poate nu e de la asta! Habar n-am! Sunt zen! Acum, în secunda asta! Poate mai târziu îmi trece :))
Neața bună, oameni buni! De dimineață când am făcut ochii mari am descoperit zăpada afară. A fost așa o surpriză și m-am bucurat, mai ales că aici nu trebuie să-mi fac griji cu roțile de iarnă…
Încă o poză din Paris, de pe malul Senei…
Umblă vorba prin târg că ar fi decembrie și iarnă. Nu prea înțeleg cum vine asta… Poza de mai jos am făcut-o azi, pe la Trocadero… E adevărat că erau probabil vreo 3 grade, dar…
Habar n-am cum a trecut timpul, dar cert este că n-a mai rămas decât o lună până la sfârșitul anului. N-am avut un plan anul ăsta, o listă cu lucruri de îndeplinit, dar n-a fost un an chiar rău și nici un an total risipit. Nu știu dacă este corect spus că am trăit mai mult clipa și m-am lăsat dusă de val, dar s-ar putea așa să fi fost. Îmi amintesc cât eram de distrusă la începutul anului și mă bucur că măcar în parte mi-a mai trecut.