… și toată lumea așteaptă vinerea pentru că mai apoi urmează week-endul…
Și ce dacă e frig, și ce dacă e toamnă?? Ia să fie roz! Am zis!
Unsprezece ani în urmă ne cumpăram împreună cartea de franceză de clasa a 12-a pentru că ni se părea prea scumpă și prea inutilă să dăm amândouă banii pe ea. Franceza nu ne era dragă și nici nu ne părea interesantă. Zece ani în urmă tăiam cu foarfeca, filă cu filă, aceiași carte pentru ca fiecare din noi să ia câte o jumătate și totuși să nu ne mai fie folositoare niciuneia. Iată-ne acum, zece ani mai târziu, la Paris împreună! când ea locuiește în Tours, iar eu semi-locuiesc la Paris… Nici una din noi nu a știut și nici nu cred că a crezut asta…
O poză făcută azi…
Dacă 15 septembrie este despre începutul școlii, să ne bucurăm că e sâmbătă și mai e vacanță pentru două zile…
E vineri…și pentru că vine week-endul e vremea de plimbare…
Întotdeauna am avut o invidie, ba nu nu o invidie, că nu e cu ură și pismuire, o admirație, pentru oameni care fac lucruri, care își urmează vise. Nu e vorba de succesul lor, ci de curajul lor de a-și încerca visele. Eu mă simt ca vânzătorul de cristaluri din Alchimistul. Eu nu prea am curajul ăsta. Din când în când mă plâng de asta prietenilor mei iar ei îmi zic că nu-i așa, că am mai făcut și eu câteceva, că am de ce să fiu mândră și parcă au și ei dreptatea lor, dar mie nu mi se pare de ajuns. Poate mă judec prea aspru, poate am făcut câteceva. Cert este că mereu îmi ies în cale
La Paris plouă și e frig de parcă ar fi noiembrie… așa că mai bine îmi aduc aminte de vară… Când am făcut poza asta muream de sete și eram cam obosiți de atâta alergătură, dar tare frumos a fost la Balcik…
Ieri m-a durut capul de nici n-am prea știu de mine. Mai avea un pic și exploda. Azi a plouat torențial până mai adineauri când s-a hotărât să se oprească și a ieșit și soarele. Nu mai credeam, dar asta n-are nici o legătură cu soarele. El și-a văzut de viață. E totuși frig, dar nu știu de ce îmi place. Cumva, din motive aproape neștiute îmi revin. Aș face atât de multe, dar parcă toate se bulucesc deodată. Cum pe toate nu pot să le fac deodată mai degrabă nu fac nimic și chestia astamă cam enervează. Mă apuc de multe și nu termin nimic. Iar mă vorbesc de rău :))) Vai, ce urât!!! Deci nu, nu e bine!
Azi am avut o durere cumplită de cap, degeaba am mâncat paste :)) Toamna asta nu mă iartă deloc, da’ lasă că-i arăt eu ei!!
Altă dumincă, alt castel… De data asta Château de Fontainebleau pe care eu l-am mai vizitat și în urmă cu doi ani, în prima mea vizită la Paris…