De ce am lipsit azi de acasă…
Aoleu cât m-am tot gândit eu cum să scriu postarea asta… nici nu vreți să știți… 😀 Dar nu am avut idei geniale, poate nici hazlii, poate nici nimic…Am început-o de câteva ori (dar nu acum când o scriu, peste zi, pe hârtie), dar până la urmă vin și scriu acum direct, pe viu. (Așa îmi ies cel mai bine lucrurile oricum)
Azi dimineață m-am urcat într-un tren și am plecat la Sinaia. În seara asta m-am urcat în alt tren, nici măcar nu erau pereche, și m-am întors în București. Nu e o treabă întâmplătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rând că mi-am cumpărat bilet de ieri, de la agenția de bilete. În al doilea, pentru că mi-am propus să fac asta de nenumărate ori și în al treilea, pentru că mi-am găsit și-un scop.
Să le explic pe rând, dar să încep cu sfârșitul. Scopul bine definit a fost să văd Peleșul și Pelișorul. Nu știu dacă mă duceam sau nu să le văd, dar am văzut pe net ca reducerea pentru studenți este 75% și având în vedere că prețul întreg e 70 ron mi s-a părut că trebuie să profit. Plus că, viza de student pe care o am îmi mai poate aduce beneficii doar până la toamnă.
Mi-am dorit într-adevăr de multe ori să plec cu trenul singură, fără un program prea fix, să mă plimb undeva, alt-undeva. Faptul că am avut scopul suficient de precis de a vedea castelele, nu a anulat din partea cu plimbatul alt-undeva și nici partea cu programul prea fix. Și acum intervine repede în proproziție și faptul că mi-am luat bilet cu o zi înainte de la agenție. Nici asta nu a anulat vraja, că biletul l-am luat cu mai puțin de 24 de ore înainte de plecare și am făcut asta doar din comoditate. Bine am făcut, pentru că altfel aș fi pierdut trenul de dimineață. Oricum am fost la câteva zeci (puține la număr) de secunde să îl pierd.
N-am pierdut trenul, n-am uitat acasă nimic din ce am vrut să iau. Am văzut ambele castele și mi-au plăcut de nu mai pot. OOOf, ce m-aș muta și eu acolo!! Pot să mă pretind Principesa Ileana?!? Și nu m-aș muta în camerele Reginei Maria, care sunt acoperite cu aur de 24 de karate, ci prin altele care mi-au plăcut mai tare. UUUff!! Am înțeles că nu se poate 😛
În rest am hoinărit, dar nu prea mult, am admirat, am stat… Am stat pur și simplu pe bancă în parc cu mintea cât mai golită de gânduri și bucurându-mă din când în când că bate vântul.
Nebunesc nu e ce-am făcut, ci chiar mișto și dacă tot am făcut asta prin țări străine, nu văd de ce nu pot s-o fac și-n țara mea. E chiar mai simplu 😀
Gata!!! Asta e ce a ieșit și cred că e mai bună decât oricare din celelalte variante ale povestirii…
Noapte frumoasă…
Super tare!!!! Bravo!
Merci 😀