Sunt pe marginea prapastiei. Un pas in fata si am disparut cu totul de pe fata Pamantului. Un pas inapoi m-ar putea salva. Stau aici langa prapastie de foarte multa vreme. Cateodata stau chiar pe marginea ei, cateodata sunt 2-3 pasi mai in spate si ma plimb pe acolo. Niciodata nu plec prea departe. Acum stau iar pe marginea prapastiei. Ori o sa cad, ori o sa o iau la fuga in cealalta parte. Acum doar stau pe marginea prapastiei si plang. Plang mult pentru ca oricum nu plange nimeni pentru mine. Stau aici si plang. Nu ma pot opri. Tot sper ca o sa ma opresc. M-am apucat sa scriu pentru ca scrisul in general ma salveaza. Plang pentru
