Nu ma mai urasc asa de tare…
Am vrut sa scriu in seara asta despre cat sunt eu de indolenta, de groaznica, despre cat ma urasc. De ceva vreme atunci cand ma gandesc sa scriu despre lucrurile astea imi vine in minte un text pe care l-am scris cu vreo 2 ani in urma. Lasand la o parte faptul ca este despre mine, textul mi se pare foarte misto scris. L-am cautat in arhiva personala sa-l public si pe blogul asta si recitindu-l tot mi s-a parut foarte tare scris, dar mi-am dat seama ca nu ma mai urasc asa de tare. Parte din lucruri sunt la fel de adevarate si azi, parte din lucruri sunt mai putin adevarate, dar eu oricum nu mai simt ura asta fata de mine.
Imi dau seama ca daca iau si citesc postarile de vreo 2-3 luni de pe blog nu mai sunt asa de pesimiste, nu mai sunt asa de rele, nu mai sunt asa de pline de ura la adresa mea. Nu stiu exact ce s-a intamplat, nu stiu cum am reusit, dar pare ca intr-un fel sau altul am inceput sa ma accept mai tare cu tot cu defecte. Nu mi se pare neaparat ca m-am resemnat ci mai degraba pare ca am reusit sa ma mai iert pentru anumite lucruri, ca intr-un fel sau altul am inceput sa ma inteleg. Daca stau si ma gandesc poate chiar am reusit sa incep sa ma schimb intr-un fel…
Poate e de la chestia asta cu bucataritul, care ma face sa fac lucruri pe care nu as fi crezut ca le voi face vreodata, poate e de la satisfactia ca fac un lucru bun (si la propriu si la figurat), poate e de la faptul ca sunt apreciata pentru ceva ce fac… sau poate nu e de la nici una din astea, dar ceva s-a intamplat…
Am sa pun totusi textul aici pentru ca tot imi place cum l-am scris…
Ma urasc….
Ma urasc, ma urasc tare…. e ceva in firea lucrurilor, m-am obisnuit…. Ma urasc pentru ca nu sunt in stare sa fac lucruri, sau tocmai pentru ca fac anumite lucruri, ma urasc pentru ca nu pot sa uit si nici macar sa iert pana la capat. Ma urasc pentru toata prostia si indiferenta mea, ma urasc pentru indolenta de care dau dovada. Ma urasc pentru ca nu pot face nimic decat in ultima secunda sau cand lucrurile au ajuns deja destul de grave. Ma urasc pentru ca m-am distrus clipa de clipa si pentru ca nu am fost capabila de mai mult, ma urasc pentru ca am renuntat la lucruri pentru care merita sa lupt si ma urasc pentru ca sunt gata sa distrug lucruri care nu trebuiesc distruse pentru nimic in lume si eu chiar nu am nici un motiv. Ma urasc pentru ca nu am puterea sa ma schimb destul de mult si ma urasc pentru ca atunci cand incerc sa ma schimb, nu e definitiv…. Ma urasc si cel mai tare ma urasc pentru ca toata ura asta nu duce nicaieri…
decembrie, 2008