Entry for April 17, 2006
Mi-a spus cineva de curând că eu n-o să fiu un matematician adevărat. Nu mi-a spus ce sunt sau ce-o să fiu, dar un lucru e sigur, n-o să fiu matematician adevărat. Cu cateva zile înainte de asta, altcineva, mi-a zis că am scris de matematician.
Și stau și eu așa și mă gândesc. Ok! N-o să fiu asta. Da’ de ce oare? Nu am pasiune… ok, dar cați dintre colegii mei de facultate or să fie matematicieni adevărați, câți dintre ei sunt pasionați de matematică? Sinceră să fiu din 100 de studenți în seria mea de matematică, eu nu cred că sunt 5. Nici măcar cei care au note mari, nici măcar cei care au bursă, nici măcar cei care învața nu sunt pasionați de matematică! Nu că matematica asta ar fi un lucru atât de groaznic de care nu ar putea să fie nimeni pasionat… dar profesorii de la facultate nu au nici ei pasiune să predea, să iți explice ca lumea ceva, să fac lucrurile așa cum trebuie, să fie corecți și sunt destui care nu sunt pasionați nici ei de matematică. Dacă lucrurile ar sta altfel în facultate, dacă nu ar lua întotdeauna note mai mari cei care copiaza decât cei care învață, poate ar mai rămâne pasiunea în noi, cei care am avut-o odată. Dar când vezi cum stau lucrurile, când vezi cum se pun notele, când vezi cum sunt profesorii sau cum nu sunt… dacă nu te ți tare pe picoare, cazi, iar când în final te ridici, uiți să mai aduni de pe jos și cioburile pasiunii tale. Și așa ajungi să termini o facultate (fie ea oricare, nu neapărat matematica, e valabil cred, pentru toate celelalte), fără să-ți mai aduci aminte de ce ai început-o și ce era în sufletul și mintea ta la început.
Poate nu o să fiu niciodată un matematician adevărat, dar cel puțin știu că odată matematica a fost pasiunea mea cea mai puternică și poate așa ar fi rămas dacă aș fi ales o altă facultate, dar atunci ar fi venit altcineva și mi-ar fi zis că nu sunt un matematician adevărat pentru că n-am și-o diplomă pe care să scrie asta.