Radiografia sufletului…
Trec printr-o fază dubioasă zilele stea, de fapt sunt mai multe zile decât doar zilele astea și de fapt nu e o fază total necunoscută mie, căci îmi este cunoscută de ani de zile. Nu știu totuși cum să scap de ea. Mereu zic că încerc să mă tratez, dar și asta e doar o fază. Cele două faze, faza de prăpastie și faza de ridicare din prăpastie, alternează la nesfârșit astfel încât nu-s nici în prăpastie de tot, dar nici departe nu-s. Alternanța asta doar mă lasă să trăiesc fără să mă lase să fac mare lucru în rest. Sigur că una-alta mai fac, dar sunt departe de ce mi-aș dori.
Ceva timp în urmă mi-a ieșit în drum o vorbă de duh care mi s-a părut mișto. Mi s-a părut că ar trebui să trăiesc după ea, după care am uitat-o. Probabil eram în faza bună când am găsit-o și apoi am dat-o naibi când am ajuns în prăpastie. Am căutat-o din când în când (desigur când eram tot în faza bună) având impresia că fără ea nu pot merge de fapt mai departe și cumva am dat vina pe ea, că îmi lipsește motto-ul perfect în viață și d-asta nu-mi iese treaba.
De curând am găsit-o. Da, tot în faza bună eram, că d-aia o căutam. 2-3 zile a fost relativ bine, că na!, mi-o ziceam în gând mereu și înplus de asta aveam treabă, eram pe val voiam-nu voiam. Ca după fiecare treabă dusă la bun sfârșit, de care sunt mândră nevoie mare, vine faza în care zic: vai, dar ce-am mai obosit și ce nu mai am nici un chef și ia să iau o pauză până moare tot valul de entuzism și putere. Iau o pauză cât să cad un pic în prăpastie și să se aleagă praful de tot efortul meu anterior, că de tot n-oi cădea și după iar mai trăiesc un pic și iar mai cad un pic și tot așa.
Uneori mi se face frică rău că n-am să-mi mai revin niciodată, că am ajuns prea jos și că, oricât mă mai ridic câteodată, n-am să mă mai ridic niciodată de tot. Mă apucă rău frica, asta fiind o altă fază, ușor mai exagerată a fazei în care vreau să ies din prăpastie de tot. Asta e un heirupism mai mare, care ține mai mult, în care lucrurile merg mai bine pentru că lupt mai mult.
Acum sunt în faza de radiografie, faza în care trec de la prăpastie la o fază mai bună. Sunt în faza în care mi-e frică, dar nu prea mult, în care încerc să găsesc o soluție să urc fără să bag prea tare în seamă cât de jos am ajuns pentru că mă apucă disperarea.
Ce mi-ar trebui de fapt este soluția să nu o mai iau în jos. Soluția ca atunci când nu mai pot să urc și obosesc să stau pe loc, nu să mă duc pe fund, în jos, în prăpastie. Sunt mare și multă și e complicat și greu să urc, fiind plină de atâtea sechele ale trecutului recent și mai puțin recent.
Act the way you’d like to be and soon you’ll be the way you’d like to act. – Bob Dylan
[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]