E vineri după-amiaza și soare mare afară. Doar câteva ore ne mai despart de marea eliberare, de marea mică vacanță ce urmează. Tot omul de la micul la marele corporatist vrea, speră și va pleca până la urmă undeva. Eu, ca un om cu nimic, aștept cuminte doar eliberarea orașului. Aștept să vad cum oamenii se vor scurge rând pe rând din București, lăsându-l la final aproape singur. Aproape singur spun, pentru că eu am să rămân cu el și poate chiar am să mă plimb prin parcurile lui goale. Sigur am să merg la teatru și poate chiar am să fac ceva de mâncare. Cam astea sunt planurile mele, să savurez cumva orașul mai gol și poate, cine știe,