E târziu și eu trebuie să mă culc, dar nu pot să ratez momentul să mai înșir aici câteva cuvinte. Sunt la Paris de o lună. Am plecat de acasă pregătită să rămân aici trei săptămâni și întâmplarea (sau poate soarta sau mai știu eu cine) a făcut să mai rămân încă patru. Acum au trecut deja patru și deja încep să întrezăresc sfârșitul. Nu vreau încă să mă gândesc la întoarcere așa că mă gândesc la zilele care mă așteaptă și pentru care mi-am pregătit o alergătură destul de mare.
In urma cu 2 luni plecam la Paris. De fapt la ora asta eram deja acolo. Apoi peste o luna plecam la Riga. Azi ar fi trebuit sa fie randul Bucurestiului. Locuiesc dintotdeauna aici. Aici m-am nascut, aici am copilarit si cred ca au fost cativa ani in care n-am parasit nici o clipa orasul. Tot aici am fost la scoala si aici am si muncit. Nu-mi place, dar m-am obisnuit cu el. E al meu. Nu pot privi orasul asa cum il privesc cei care nu-s de aici. Nu stiu cum e sa locuiesti de-adevaratelea in alta parte. N-am parasit probabil niciodata orasul asta mai mult de 2 saptamani, dar asta nu inseaman ca-l cunosc ca pe propriul buzunar.