Nu stiu cum sa fac…

Câteodată îmi permit să fiu fericită, câteodată am motive să fiu fericită… și atunci apar niște oameni mici și rai și negrii, care distrug tot. Zici că s-au vorbit între ei, nu alta… Nu s-au vorbit, dar lucrează foarte bine în echipă chiar dacă nu se cunosc… În nesimțirea lor nu le pasă de fericirea mea, chiar dacă mie îmi pasă de fericirea lor… Ce mă enervează cel mai tare e că pe mine mă doare și nu mai pot să mă bucur de fericirea mea. În loc să fiu un om fericit sunt doar un om trist… Mă așteaptă totuși pe scena de la Sala Palatului niște OaMeni BUNi… la multi ani mie…