Câteodată îmi permit să fiu fericită, câteodată am motive să fiu fericită… și atunci apar niște oameni mici și rai și negrii, care distrug tot. Zici că s-au vorbit între ei, nu alta… Nu s-au vorbit, dar lucrează foarte bine în echipă chiar dacă nu se cunosc… În nesimțirea lor nu le pasă de fericirea mea, chiar dacă mie îmi pasă de fericirea lor… Ce mă enervează cel mai tare e că pe mine mă doare și nu mai pot să mă bucur de fericirea mea. În loc să fiu un om fericit sunt doar un om trist… Mă așteaptă totuși pe scena de la Sala Palatului niște OaMeni BUNi… la multi ani mie…
Mi-este foarte mare lene sa scriu. Sigur ca asta se intampla pentru ca nu prea am cu ce ma lauda si atunci nu am nici tragere de inimia sa-mi insir aici deziluzile si dezamagirile ce mi le-am provocat luna trecuta. Plus ca fiecare zi care trece ma indeparteaza de luna aprilie si mi-e din ce in ce mai greu sa-mi amintesc de ea.
Daca e sa incep cu partile pozitive as spune in primul rand ca e o tipa desteapta si sigur asta e lucrul care imi place cel mai mult la ea. E si o persoana destul de sincera si ii place sa-si ajute prietenii, uneori chiar mai mult decat ar fi cazul… Habar n-are ce vrea, dar se pricepe sa faca o multime de lucruri bine, daca nu chiar foarte bine. Ar putea face probabil orice, dar ne stiind exact ce vrea, nu face aproape nimica. Ca urmare nu pare mult mai mult decat un om mediocru la prima vedere. Daca apuci totusi sa o cunosti, o sa iti dai seama ca nu e deloc asa. Desi n-ai crede, pentru ca