A trecut ceva timp de când n-am mai ales o poză pentru ziua de miercuri, dar azi mi-am amintit și uite că am ales. Vara de aici nu seamănă cu vara pe care o știu eu, dar asta nu-i o problemă. Aproape că nu știu ce mi-aș putea dori mai mult decât să fie vara, 20 de grade temperatura maximă. Sigur că ar fi frumos și să fie tot timpul soare, dar mă descurc momentan și cu ploile. Am flori în geam să-mi însenineze zilele.
În sfârșit este 1 martie și teoretic primăvară! Nu e și în realitate căci e frig și urât, dar eu am primit lalele, m-am îmbrăcat în fustă și mă prefac că viața e frumoasă chiar dacă acum nu pare că e chiar așa.
Când eram în RER spre casă, obosită, nu știu cum mi-am amintit de o melodie cu cea mai frumoasă scoică din ocean… Culmea e că am găsit-o pe ipod și am și putut s-o ascult pe tot drumul spre casă. Am zis să aleg o poză cu marea azi și dând năvală să scotocesc după ceva poză cu marea am găsit cea mai frumoasă floare…
Nu știu ce e cu mine, dar nu mai reușesc să scriu aici. Poate îmi revin și scriu mâine. În rest toate bune. Așteptând primăvara am trecut de la zambile roz la zambile mov…
Și ce dacă e frig, și ce dacă e toamnă?? Ia să fie roz! Am zis!
Dacă toamna e un început, iar septembrie e începutul toamnei, azi , care a fost începutul săptămânii, e un fel de început al începutului de început 😀 doar că eu nu m-am trezit cu chef azi. De fapt nu m-am trezit cu nici un chef și mai apoi a fost așa o zi înnorată… Poate săptămâna viitoare e un început mai bun…
Am avut azi o duminică tare frumoasă de toamnă cu tort de clătite de ieri și o plimbare la Château de Malmaison…
Ieri era cât pe ce să rămân fără aparatul foto, așa că l-am luat la plimbare să fac ceva poze. Nu s-a stricat, nu din cauza asta arată poza așa… i-am aplicat niște filtre 😀 Și totuși vine toamna… și vai, suntem bătrâni…
Azi e simplu. N-aș putea trăi fără primăvara și flori (și aș putea zice și fructe 😛 ). Bine, sunt mai multe fără de care n-aș putea trăi…
Câteodată mă supăr pe mine pentru că nu scriu pe blog în fiecare zi, așa cum făceam cu ceva vreme în urmă, dar până la urmă offline-ul e mai important decât online-ul și este destulă vreme să le povestesc pe toate dacă sunt de povestit… Câteodata vin toate peste mine și am impresia că n-am să reușesc să mai trăiesc. Câteodată îmi dau seama n-are cum să fie așa, că e doar o senzație că o să mă rup în două, că viața nu începe și nu se termină cu nimic, că trec oricum toate. Ani în urmă mi-a zis cineva într-o zi în care eram foarte stresată, că dacă nu ține de mine să schimb lucrurile să nu mă
Pe cuvânt! Am văzut-o eu 😀
