Zilele astea mi-e un pic greu. Sunt fie amărâtă, fie supărată, fie disperată. O să treacă… cel puțin parte din ele. Celelalte par să nu mai dispară. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, toate sunt aici de o vreme și nu pleacă niciodată definitiv, doar se transformă în alte și alte probleme. Iar am ajuns la fundul sacului și iar urmează să mă încarc de undeva cu niște energii pozitive pentru o vreme. E un dat, așa mi se întâmplă… Sigur că am obosit de atâtea suișuri și coborâșuri, sigur că iar mi se pare că nu mai pot. Mă întreb dacă nu o să ajung cât de curând la faza la care chiar n-am să mai pot deloc.
Mâine e ultima zi din februarie. Nu știu cum a fost pentru alții luna asta, dar mie nu mi-a placut deloc. Mare parte din timp am vegetat/hibernat. Sper că a fost doar o fază, sper ca am să-mi revin. Sper că primăvara nu mă va dezamagi. Îmi mai acord o șansă pentru că altceva nici nu am ce să fac. O sansă și încă o șansă și tot așa. Acum la șansa 237 vreau să reușesc. Ziceam de priorități, hai să le mai schimb o data. Hai că poate a 237-a schimbare o sa fie bună. Totul este un ciclu. Mai întâi sper, apoi încep, apoi îmi merge o perioadă bine, apoi renunț, apoi îmi vine să-mi tai venele. Apoi
Am vrut sa scriu azi pe la pranz cum ca sunt obosita si deprimata si tot asa. Acum e miezul noptii, am baut vreo 2 cafele si sunt mai treaza ca niciodata. Deprimarea a mai trecut, boala in schimb nu prea. Ma doare in gat destul de tare, destul cat sa am impresia ca am un cutit infipt acolo. Maine am ultimul examen din sesiunea asta si o sa fiu destul de aproape de sfarsitul facultatii. Inca un pic si gata. Saptamana trecuta am lipsit de 2 ori de la sala ceea ce e destul de rau. Sigur ca pot sa spun ca au fost 2 absente motivate, dar asta nu imbunatateste cu mult lucrurile. Cand incep sa nu mai
Sunt deprimata… atat…