E luni. Am treabă. M-am trezit dimineață, am dat de mâncare la pisoi, am baut apă cu lămâie și am mâncat un covrig. Am băut și niște cafea rămasa de ieri. Stau. Am văzut chiar și un film tembel. Frunzăresc netu fără o țintă. Magellan doarme dus ca și cum nu exista nimic altceva pe lumea asta. Eu am de făcut cozonaci. Ah! Mi-am amintit, am scos laptele și untul și ouăle din frigider. În rest stau. Afară nu e soare. Am și ceva poze de selectat, aranjat, publicat. Mai bine stau. Mai e timp…
Totul e o modă în zilele noastre, chiar şi scrisul pe bloguri despre Paşte. Să mă conformez şi eu, zic. Eu nu am să scriu despre ce semnificaţie are sau n-are pentru mine, ce-mi place, ce nu-mi place, cum alergam ca disperaţii după toate sperând să prindem nemurirea de picior… Eu vreau doar să spun că în afară de cozonacii şi păştile făcută pentru familiile noastre, anul ăsta de Paşte pentru prima dată am făcut doi cozonaci şi o pască pentru nişte prietene bune. N-aş fi crezut că am să fiu în stare. Iniţial chiar am zis nu când a apărut prima întrebare dacă fac o pască. Cum nu pot să refuz de fapt oamenii, am stat şi m-am gândit