Pentru ca din primavara mi-am adus aminte cat e de frumos sa joci rummy…
De cativa ani buni 15 iunie, ca si 15 septembrie, nu mai reprezinta mare lucru pentru mine. Nu mai este nici un sfarsit, nici un inceput de an scolar. S-a terminat. Mai intai de toate pentru ca anul universitar e decalat fata de cel scolar, iar mai apoi pentru ca nici cel universitar nu mai prezinta nici un interes. Este adevarat ca mai sunt inca studenta… dar e o altfel de studentie decat prima studentie… Ma incearca totusi o nostalgie… Cu cata ardoare asteptam acest 15 iunie! Cu cate bucurie asteptam sa scap.
Intotdeuna cand ma gandesc la 1 iunie imi amintesc de o intamplare din clasa a 8-a. Era un pic inainte de 1 iunie si intr-o pauza a venit profesorul de religie in clasa si ne-a intrebat daca noi suntem sau nu copii. Cum pe la mijlocul lunii mai, eu, ultima din clasa, implinisem 14 ani si deci toti ceilalti erau mai mari, aveam cateva colege chiar de 15 ani, am raspuns cu totii aproape in cor ca nu mai suntem copii, cazand astfel in capcana ce ne-a fost pregatita :)) Profesorul de religie se gandise sa ne dea la toata clasa 10 de 1 iunie, dar daca noi nu mai eram copii… :))) Am dat-o la intors cand am aflat
Cand eram mica, normal, faceam revelionul acasa cu ai mei. Ne uitam la televizor la Nae si Vasile, la Stela si Arsinel, ascultam muzica si altecele. Mancam bine si de toate, aveam grija ca la miezul noptii sa avem farfuria plina cu sarmale cu mamaliguta si paharele pline cu sampanie. A fost un an sau doi cand impreuna cu Luca faceam scheciurile noastre, mare parte improvizate pe moment. Ne imbracam frumos si le prezentam parintilor si lu’ Toma in fata bradului.
Am îmbătrânit. Nu e ziua mea azi, n-am îmbătrânit azi cu un an, doar cu o zi. Vine o vreme când îmbătrânești și o altă vreme când realizezi asta… Am ajuns la vârsta la care oamenii se așteaptă de la mine să fiu responsabilă iar eu mă astept la același lucru de la ei. Am ajuns la vremea în care oamenii din jurul meu se căsătoresc, eu înca nu mă aștept la asta de la ei și sper că nu e încă nimeni care să se aștepte la asta de la mine. Am ajuns la vremea când multe lucruri par doar niște copilării și par prostești și eu le-am făcut cândva, dar acum… parcă nu mai e vremea lor… Am îmbătrânit… E o altă vreme…