Poza asta am vrut sa o pun pe blog saptamana trecuta, dar daca va aduceti aminte a inervenit ceva si m-a deturnat 😀 So, e urat afara, nici atunci nu era prea frumos, dar era ceva mai cald si eram la mare, la Constanta pe faleza… Incerc sa-mi intind si eu aripile cumva…
Dupa ceva timp, ma simt fericita. Nu am un motiv anume sau poate am toate motivele din lume, dar ma simt fericita. Nu s-a schimbat mare lucru si totusi s-ar putea schimba toate. Nu e nimic, e doar un sentiment, daca stai si te uiti de afara totul e la fel, dar nu e chiar asa. Poate intr-o zi or sa inceapa sa imi creasca aripi, cine stie. Aripile pe care le-am avut candva… Poate o sa reusesc….
Gândul îmi zboară de la un la alta, când sunt veselă, când sunt tristă, durează doar o fracțiune de secundă să mă răzgândesc, durează doar o fracțiune de secundă să o iau din loc sau să mă opresc. E primăvară, e mai, luna mea favorită. Stau între 4 pereți galbeni și îmi imaginez cât de mult mi-ar plăcea să fiu afară. Toată lumea mă invidiaza. Ce minunat e să nu trebuiască să te duci nicăieri. Da? Chiar așa?! Nope, nu mai e… O bătaie din palme și lumea ar putea s-o ia din loc… un simplu răsucit de degete și nu aș mai fi aici… știi, odată am zburat, și nu atunci când am zburat cu parapanta și nici atunci