Cip, Magellan, un cuptor și niște condimente…

Ile/ December 14, 2012/ Ganduri/ 2 comments

Daaaaaa! Home, sweet home! Am ajuns acasă în anul în care am fost cel mai mult plecată. Mai durează până ”acasă” o să fie altundeva. Eu oricum mă adaptez așa de repede și acasă e oriunde sunt. De curând am avut revelația că de fapt ”acasă” e acolo unde am condimente. Nu știu cum să explic foarte clar asta. Adică atunci când am venit pentru prima dată la Paris n-am avut condimente cu mine și nici nu mi-am cumpărat de aici, căci în 12 zile cât am stat atunci am zis că pot să trăiesc și fără condimente. A doua oară am venit pentru vreo 3 săptămâni, am ajuns să stau vreo 8  și deja s-a schimbat treaba. Parcă simțeam nevoia de niste busuioc, de oregano, de ardei iuți… Deja am condimentele mele care stau acolo, la Paris, pentru mine. În urmă cu vreo 2 săptămâni am făcut varză călită și parcă nu mergea dacă nu puneam si niște foi de dafin și până la urmă am luat și din alea, că na, s-o mai găsi la ce să le folosesc, nu doar la varza aia călită și atunci am realizat: ”acasă” e acolo unde am condimente! 😀 Am zâmbit în sinea mea în magazin și am zis da, domne, am ajuns și aici, să-mi cumpăr foi de dafin la Paris.

Sincer sper că într-o zi să ajung să locuiesc acolo și nu aici. Nu știu de ce. Nu e mult diferit de România. O să-mi ziceți că bat câmpii, că n-ați mai auzit așa inepție mare, dar serios, nu-i așa diferit. Sigur există plusuri multe acolo și o să-mi ziceți că nu-s decât plusuri, dar mie mi se pare că francezii seamănă mult cu românii, că Bucureștiul seamănă cumva cu Parisul. De prea multe ori îmi vine să spun parcă am fi în România, parcă ar fi români. Nu, nu-i de bine pentru români, e de rău pentru francezi. Cred că prea mult am crezut că cei de afară sunt mai buni ca noi. Sunt mai buni, dar nu chiar așa de buni. Sunt diferiți, dar nu chiar așa de diferiți.

Acestea fiind zise, oricum mă bucur, de data aceasta, că m-am întors acasă, pentru că pasul următor e să spun că ”acasă” e acolo unde am cuptor și unde pot să fac tarte și să coc lucruri.

Crăciunul e la doar un pas și eu sunt nerăbdătoare să fac cozonaci și turtă dulce și alte bunătăți. Sunt nerăbdătoare să simt bucuria aia de a face pentru alții lucruri bune de care se vor bucura. Da, pentru asta le fac! Recunosc că mă bucur rău când cuiva îi place ceva ce am pregătit eu și chiar dacă Cip nu contenește să se bucure de ce gătesc eu, el nu mi-e de ajuns. Am nevoie de un public mai mare, de mai mulți oameni care să-mi spună că le place ce fac eu.

Ah! Și mai e Magellan! Ar fi așa de acasă în Paris cu un cuptor și cu Magellan. Mai trebuie să visez și să sper până acolo, dar nu sunt convinsă totuși că se va întâmpla.  Ar fi frumos să pot să am tot ce-mi doresc la Paris, dar până atunci m-am întors în țară, m-am întors la ”acasă”.

Da, și prietenii și familia fac dintr-o casă, acasă, dintr-un oraș, orașul meu, și poate mai sunt altele…

Până una-alta, gata, sunt aici! Profitați de mine cât sunt pe aici, căci poate visele se împlinesc și poate plec. Am să profit și eu de voi.

Și poate am să profit și eu de mine și am să scriu mai mult și am să fac mai multe și poate am să-mi schimb viața… E dreptul meu să cred și să sper… Noapte frumoasă sau bună dimineața!

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]