Curaj…
Întotdeauna am avut o invidie, ba nu nu o invidie, că nu e cu ură și pismuire, o admirație, pentru oameni care fac lucruri, care își urmează vise. Nu e vorba de succesul lor, ci de curajul lor de a-și încerca visele. Eu mă simt ca vânzătorul de cristaluri din Alchimistul. Eu nu prea am curajul ăsta. Din când în când mă plâng de asta prietenilor mei iar ei îmi zic că nu-i așa, că am mai făcut și eu câteceva, că am de ce să fiu mândră și parcă au și ei dreptatea lor, dar mie nu mi se pare de ajuns. Poate mă judec prea aspru, poate am făcut câteceva.
Cert este că mereu îmi ies în cale oameni curajoși și asta îmi doresc și eu, să fiu curajoasă chiar dacă o să pierd, o să sufăr, o să esuez.
[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]