E târziu în noapte și eu nu prea am somn, așa că mă gândesc să scriu pe blog. Blogul ăsta care mi-e drag așa cum e el. Blogul ăsta pe care am scris și lucruri frumoase și filosofice și derizorii. Așa cum e el cred că mă reprezintă și chiar daca n-o fi așa, mie totuși mi-e tare drag. Aseară mă gândeam că îmi doresc o zi frumoasă. Mă gândeam chiar la o zi perfectă. Mă gândeam că o zi perfectă poate fi în multe feluri, depinde ce ți se dă și ce vrei de la ea. N-aș putea zice că a fost o zi perfectă, dar totuși cât de frumoasă a fost ea… E târziu și sunt trează de
Mi-e lene, mi-e somn, mi-e aia, mi-e cealaltă… Am început să scriu postarea asta de cel puțin 10 ori în gând. Prima data aseară în pat, cu ochii închiși și cu Cip în brațe înainte să adorm. Celelalte dăți, azi începând cu 4.53 când m-am trezit pentru prima dată. Tot timpul aveau farmec, tot timpul mergeau de minune. Ba chiar erau și diferite. Starea mea de acum însă este de lene și somn și mă oftic rău pentru că nu despre asta vroiam să scriu. Se termina evadarea mea la Paris. A mai rămas un strop, ultima picătură, și cât de rău îmi pare. Încerc să iau lucrurile așa cum sunt. Trebuie să mă întorc din cam toate punctele de
Săptămâna trecută am zis că poate săptămâna asta o sa am o poză făcută de pe Notre – Dame, să mă dau mare că am urcat sus. Am urcat sus 😀 dar m-am îndrăgostit de poza asta făcută luni și am ales-o pe ea 🙂
Cine știe, poate săptămâna viitoare la poza zilei o sa am o poză făcută în sens invers 😉
E târziu și eu trebuie să mă culc, dar nu pot să ratez momentul să mai înșir aici câteva cuvinte. Sunt la Paris de o lună. Am plecat de acasă pregătită să rămân aici trei săptămâni și întâmplarea (sau poate soarta sau mai știu eu cine) a făcut să mai rămân încă patru. Acum au trecut deja patru și deja încep să întrezăresc sfârșitul. Nu vreau încă să mă gândesc la întoarcere așa că mă gândesc la zilele care mă așteaptă și pentru care mi-am pregătit o alergătură destul de mare.