Despre singuratate… varianta mea…
Sunt un pic nedumerita… de ce suntem pe lumea asta atat de singuri?! desi am 2 parinti, 2 frati, un iubit si 2 parinti aferenti mai rau decat parintii din dotarea proprie si ceva gagici cu care sa despic firul in 1375 de bucati, am sentimentul clar ca suntem singuri pe lume. Nu numai eu, asa in general… Nu suntem singuri pe lume indiferent de cati oameni sunt in jurul nostru?!?! Imi aduc aminte de o seara de vineri acum ceva ani, intr-un bar cu 2 prietene. Ne intrebam daca am da petrecerea perfecta, fiecare in parte, pe cine am invita. Nu mai stiu exact cati invitati aveau ele, dar eu una meditand adanc si fiind pentru o clipa dureros de sincera, am zis ca n-as invita pe nimeni. Pe absolut nimeni!! Acum un an, ca veni vorba din nou de acea petrecere perfecta, am fost foarte surprinsa sa constat ca as invita cativa oameni la aceea petrecere. Am si dat un fel de petrecere care a fost foarte departe de perfecta, din toate punctele de vedere, desi nu total nereusita. Dar, adevarul este ca nu am judecat bine lucrurile. Atunci cand am zis ca nu as invita pe nimeni, n-am zis ca nu am prieteni sau ca n-as vrea sa am, ci doar am constientizat extrem de bine ca suntem singuri pe lume. Ca sunt singura pe lume si ca, fie ca nu e nimeni langa mine pana la capat, fie nu le dau voie oamenilor sa fie langa mine pana la capat. Pare ca e mai usor sa le dai oamenilor voie sa roiasca in jurul tau cand tu esti impacat cu tine, decat atunci cand ai probleme. Fie ca nu vrei sa le vada, fie ca nu te pot ajuta, fie ca nu vrei sa te ajute…