Daca…
Dupa ani si ani de zile, nu stiu cum, total intamplator, mi-am adus aminte poezia asta. Cei din generatia mea poate si-o aduc aminte de la inceputul manualului de Cultura Civica dintr-a 7-a. Nu stiu daca acum mai exista atat poezia in manual, cat si materia in programa :)) Ce m-a fermecat atunci la poezia asta nu este promisiunea de la final de a ajunge OM, ci mai degraba parcursul…
Daca-ti ramane mintea cand cei din jur si-o pierd
si, fiindca o ai, te-apasa sub vorbe care dor;
Daca mai crezi in tine cand altii nu mai cred
si-i ierti si nu te superi de indoiala lor;
Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept,
Daca, izbit de ura, nu te razbuni urand
si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept;
Daca visezi, dar visul stapan de nu ti-l faci
sau gandul, desi judeci, de nu ti-e unic tel;
Daca-ncercand triumful sau prabusirea taci
si poti, prin amandoua trecand, sa fii la fel;
Daca induri sa afli cinstitul tau cuvant
rastalmacit, naivii sa-i duca in ispita,
sau truda vietii tale , inspulberata-n vant,
de poate iar s-o-nalte unealta-ti prea tocita;
Daca poti strange toate castigurile tale
ca sa le joci pe-o carte si sa le pierzi asa
si iarasi de la capat sa-ncepi aceeasi cale,
fara sa spui o vorba de neizbanda ta;
Daca poti gandul, nervii si inima, sa-i pui
sa te slujeasca inca, peste puterea lor,
desi in trupul firav o alta forta nu-i,
afara de vointa ce le impune : “spor”;
Daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
sau langa rege umbli ca lang-un oarecare;
Daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit;
Daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare;
Daca ajungi sa umpli minutul trecator
cu saizeci de clipe de vesnicii, mereu,
vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
si, mai presus de toate, un OM – copilul meu !