Trebuie să încerc…

Ile/ January 10, 2014/ Ganduri/ 2 comments

Azi e ziua istorică în care am făcut mâncare rece pentru prima oară și după 6 ore și jumătate a și ieșit ce trebuia. Aproape că nu îmi vine să cred că am reușit. Am avut ceva emoții, dar s-a dovedit că dacă am avut rețeta perfectă și dacă am fost răbdătoare cu ea n-am avut cum să dau greș.

Mi-am zis că dacă îmi iese asta mă înscriu la MC, dar nu știu sigur dacă s-o fac. Mi-am tot zis că o să fiu pregătită acum, dar nu sunt. Pe de altă parte nu mai am timp de pierdut și dacă e să o fac cândva, acum e momentul. Până la urmă doar mă înscriu, nu zice nimeni că se și întâmplă mai mult de atât. Iar apoi dacă n-aș face-o m-aș întreba mereu cum ar fi fost dacă aș fi încercat.

E complicat. Nu știu ce-i în capul meu exact. Complicat sau nu, ăsta e momentul. După ce trece mă gândesc ce să fac. Vreau ca anul ăsta să fac mai multe. Îl simt ca pe un an mai bun.Mă simt cumva mai relaxată să știu că am intrat în 2014. Am un sentiment că sunt acasă în anul ăsta, că e confortabil, că nu are cum să fie altfel decât mai bun decât 2013, că e ca și cum am mers drum lung până aici, dar am auns unde trebuia. Nu știu de unde sentimentul ăsta. Mă surprinde și pe mine cumva.

Sunt nerăbdătoare să fac lucruri și chiar dacă am început destul de obosită anul, trec toate și-mi revin.

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”550″ color=”dark” code=”html5″ ]

Share this Post

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

2 Comments

  1. Inscrie-teee!!!! Hai ca poti!! :*

    1. M-am înscris :p dar asta nu înseamnă nimic

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.