Sad…
N-am mai scris de o groază de timp, cel puțin așa mi se pare. Am fost ocupată sau așa mi s-a părut. N-am mai reușit în pauze să mai scriu și pe blog. M-am simțit obosită. Adevărul e că iar mă simt obosită și tristă. Nu pot să le fac pe toate, nu pot să lupt cu toate. Nu știu cum să fac. Nu știu cum să trăiesc. Obosesc. Poate sunt bolnavă. De fapt, mai mult ca sigur că sunt bolnavă și mi-e frică de toate. Trăiesc cu o mie de frici în minte, în suflet, în subconștient. E greu să triești așa. D-aia sunt obosită. Aș vrea să mai apuc și ziua în care nu mi-e frică de nimic. Nu-mi place să trăiesc așa cu toate fricile pe umeri. E urât și greu și obositor. Sunt tristă. De fapt d-asta și scriu pe blog. Că sunt tristă și obosită cu adevărat.
Aș vrea așa de mult să fiu curajoasă. Să nu mă tem de nimic, sau să fie mai puține, mai puțin înfricoșătoare. Nu pare că am șanse să scap de nimic. Mi-e frică și de durere. Mi-e frică de cât de tare pot să doară uneori lucrurile și gesturile și tot. Mă întreb câteodată de ce mi-e așa de frică de singurătate când de fapt tot timpul suntem singuri. Oricâți oameni sunt în jurul nostru suntem iremediabil singuri pe lume. Câtodată mi-aș dori doar să dispar din lume…
[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]