Speranțe…
Observ că lumea a apreciat cele 2 palme, chiar dacă doar virtuale, semn că e foarte bine ce am făcut. Acum sigur că nu a fost ieri și nici măcar azi prima zi din restul vieții mele, dar cu siguranță spre asta tind. Mă chinui de multă vreme să găsesc o vorbă de duh care nu mai știu a cui e, dar zicea ceva de genul că daca îți dorești să te schimbi și să devi într-un anumit fel, cel mai bine e să te comporți ca și cum ai fi și vei sfârși prin a fi. Am vrut să scriu asta de mult timp, dar n-am gasit cuvintele exacte și am așa un sentiment că doar pentru că n-am putut-o scire, nici n-am putut-o face. Știu, știu, foarte stupid, dar uite așa mă urmăresc unele lucruri.
Cum ziceam, lumea a apreciat cele 2 palme și asta nu înseamnă decât că voi înceta să mă plâng, voi înceta să îmi plâng de milă și uite așa sper într-o zi să nu mai am pentru ce să îmi plâng de milă. Ăsta e primul pas pe care îl încerc și sper din tot sufletul să nu fie și ultimul!! Nu știu ce am să fac când o să fiu iarăși tristă și deznădăjduită, dar nu vreau decât să sper că n-am să mai fiu.
Viața nu e de azi înainte roz și nici n-am să pretind că va fi. Mi-am pierdut însă dreptul să mai spun cât de neagră mi se pare. Sigur că nu e foarte neagră, ci are tot felul de nunațe de gri, dar e așa și nu verde, doar pentru că eu am lăsat lucrurile să degenereze atât de mult. Am mulți pași de făcut, dar de azi înainte o să mă străduiesc mai mult să-i fac! De azi înainte am să mă comport ca și cum știu ce trebuie să fac pentru a sfârși prin a știi ce trebuie să fac!! Am să găsesc eu drumul spre lumină! Știu asta!