Povestea de azi…

Ile/ December 17, 2010/ Ganduri/ 3 comments

Ma uitam de dimineata la un film si era o scena in care cineva deschide usa casei si la usa erau doi oameni. Un barbat si o femeie. Barbatul era in camasa cu maneca lunga si nu avea haina si eu ma intrebam cum naiba umbla ala asa cand afara ninge :)))) Evident, in film nu era iarna…

A trebuit sa ies azi din casa pentru un ou, iar oul era in mare pericol. Asa de unul singur putea sa se raneasca pe zapada asta. Pana la urma am luat 6, cel putin daca le sparg sa am de o omleta. Nu le-am spart, dar tot am facut o omleta. Ce-i drept mai mica. Iar oul, oul din poveste, cel ce era in pericol, a scapat cu viata si combinat cu un altul, ca asa ii sta oului bine, s-a transformat in ceva buuuuun 🙂

Inainte sa plec in cautarea oului pierdut mi-am adus aminte ca am de trimis o carte postala. Am tot amantat zilele trecute pe motive de lene. Azi am zis sa prind curaj. Normal, afara ningea, era o zi numai buna de trimis carti postale. Am scris-o de acasa si am pus-o intr-o hartie in speranta ca va intra in buzunar pentru ca n-am vrut sa iau cu mine geanta pentru atata lucru. Am iesit din casa si dupa ce am inchis usa si sus si jos am realizat ca nu aveam cartea postala. Am deschis usa, am luat vederea si am plecat. M-am tot gandit daca are ce sa-mi mearga prost. Am zis ca nu prea. A avut pana la urma. Am ajuns la posta si am aflat ca acolo nu mai era posta de 3 ani de zile :)) Am ras in sinea mea. Parca era in scheciul ala cu Toma Caragiu si Anda Calugareanu (Mi-ai zis sa te sun la telefonul unchiului tau si cand am intrebat la informatii mi-au zis ca Leonardo DaVinci nu mai are telefon de mult.). Nu stiu ce-au zis in sinea lor oamenii aia de la paza pe care i-am intrebat eu… In aceste conditii am ramas cu carte postala neexpediata, dar sper sa rezolv si asta la un moment dat.

In alta ordine de idei mai vreau sa scriu un ultimu lucru. Am iesit azi afara pe zapada, pe ninsoare, prima din iarna asta si mergand asa am avut pentru o clipa impresia ca din februarie, de cand ma duceam la ultimul examen din sesiune, pe un viscol absolut cumplit, si pana azi n-a trecut decat o zi. Am avut impresia ca de atunci si pana acum, pana azi, n-am trait nimic, nu s-a intamplat nimic, n-a fost niciodata vara… si eu mergeam normal si firesc prin aceiasi zapada…

Share this Post

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

3 Comments

  1. Si… Vederea a plecat in cele din urma? 🙂

    1. Vai, nu 🙁 cum de m-ai prins?!

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.