Planuri…
Eu nu sunt un om cu un plan. Niciodata nu cred ca mi-au placut planurile prea elaborate. Sa ajungem, acolo, sa vedem ce si cum si ne descurcam la fatza locului. Nu merge asa, spun unii. Chiar nu merge asa uneori, pentru ca daca vrei anumite lucruri trebuie sa-ti faci planuri. Numai ca oamenii, sau viata prin oameni mi-a arata ca nu merge nici asa. Ca poate merge uneori cu planul de dinainte facut, dar nu tot timpul. Dupa ce m-au luat oamenii si m-au facut sa imi fac planuri, tot ei mi le-au distrus. Tot ei au calcat, cu voia sau fara voia lor, peste ele. Eram un om fara planuri. Oamenii m-au invatat sa fac planuri si tocmai cand incepea si mie sa imi placa, sa am si eu un plan, sa imi las intr-un fel mintea sa viseze, sa isi imagineze lucruri, tot ei, oamenii, au venit si au calcat peste toate. Si dintr-un om care aveam planuri am devenit un om care uraste planurile mai rau ca la inceput.
Urasc planurile de un fel, urasc si oameni de un fel :))
N-am patit nimica, sunt bine sanatoasa si chiar vesela de la un timp, doar ca mi-am adus aminte lucrurile astea. Nimeni nu mi-a stricat nici un plan, don’t worry :))
O poza dintr-un posibil plan de toamna…
Care e planul ala posibil de toamna? Si cu toata geografia mea…chiar nu stiu unde este facuta aceasta poza ? :))
Planul e Riga 😛 si Riga e in Letonia care este intre Lituania si Estonia :)))
Na! ca ma pui sa divulg secretul 😛