Unde imi sunt aripile?!
Gândul îmi zboară de la un la alta, când sunt veselă, când sunt tristă, durează doar o fracțiune de secundă să mă răzgândesc, durează doar o fracțiune de secundă să o iau din loc sau să mă opresc. E primăvară, e mai, luna mea favorită. Stau între 4 pereți galbeni și îmi imaginez cât de mult mi-ar plăcea să fiu afară. Toată lumea mă invidiaza. Ce minunat e să nu trebuiască să te duci nicăieri. Da? Chiar așa?! Nope, nu mai e… O bătaie din palme și lumea ar putea s-o ia din loc… un simplu răsucit de degete și nu aș mai fi aici… știi, odată am zburat, și nu atunci când am zburat cu parapanta și nici atunci când am zburat cu avionul până departe, nu, odată am zburat, cu gândul, lumea era a mea, îmi era toată la picioare… mi-aș aprinde o țigare dar nu mai fumez și nici nu mai suport fumul de țigare… totul e minunat… aș putea să urlu… ce s-a întâmplat?! unde îmi sunt aripile?! cine și de ce mi le-a frânt? ce a avut cu mine??? nu putea să îmi lase aripile în pace? De ce nu mai știu sa zbor??